Hagi se ceartă cu toată lumea pentru generația de la Europenele Under 21

Ultima actualizare:

Considerat, pe bună dreptate, unul dintre principalii artizani ai naționalei de tineret calificată în semifinalele Campionatului European, Gică Hagi s-a transformat într-un apărător al acestei generații și se ceartă cu toată lumea care îndrăznește să critice cu ceva echipa.

Cel mai tare l-a enervat pe ”Rege” declarația dată de Răzvan Lucescu la Pro X, în care spune că ”doar 5-6 jucători din actuala generație de la U21 vor ajunge să joace și la naționala mare”. Un lucru care poate părea dur, dar care reprezintă adevărul adevărat, susținut inclusiv de statistici, că dintr-o generație doar vârfurile ajung la reprezentativa de seniori. Ceva normal, având în vedere că naționala de seniori are deja titularii ei, dar și că peste un an sau doi pot apărea vârfuri de la generații mai mici. Numai că Gică Hagi nu e de aceeași părere, atacându-l la Digi Sport în momentele de după calificarea în semifinale: ”Am văzut că Răzvan Lucescu a greşit enorm. A apucat să vorbească şi a vorbit destul de superficial şi a fost un moment mai nefericit al lui din viaţă. A zis că nu vor rămâne decât 5- 6 jucători, că nu putem vorbi de o generaţie. Nu cred că Răzvan ştie, dacă e conştient, sau dacă o fi crescut el o generaţie. Taică-su a crescut o generaţie în anii '70. Generațiile se formează la 10 ani. Sunt buni dacă fac performanţă sau nu sunt buni dacă nu fac. În '70 a fost una foarte bună, apoi în '80 alta. Aşa, pentru el, ca să înveţe. Dacă nu, la şcoala de antrenori să se ducă, să ia lecţii de la taică-su, să-i explice cum se construieşte o generaţie. În anii 80-90 s-a construit altă generaţie care a plecat din Luceafărul, a ajuns să câştige şi UCL şi după aia 1990 - 2000, care ne-a scos în stradă”, a spus Gică Hagi.

Apoi, ”Regele” s-a luat și de Cosmin Contra, care a criticat Liga 1: „Această calificare a închis gura celor care au zis că nu e valoros campionatul intern. Şi au mai zis unii, dar acum cred că înghit în gol şi se duc acasă şi să stea, să nu iasă pe stradă. Cred că şi selecţionerul României a zis, a greşit şi el, pentru că şi el a atacat campionatul intern”, a mai spus Hagi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net