Ianis Hagi: "Vreau să joc câteva meciuri în retur!"

Ultima actualizare:

    5 decembrie 2014:  Ianis Hagi a jucat  primele minute în  Liga 1, debutând la  Viitorul Constanţa Foto: Răzvan Păsărică
5 decembrie 2014: Ianis Hagi a jucat primele minute în Liga 1, debutând la Viitorul Constanţa Foto: Răzvan Păsărică

Mijlocaşul Ianis Hagi, care a debutat în Liga I la data de 5 decembrie, în partida Viitorul cu Botoşani, a anunţat că în retur va evolua în mult mai multe partide pentru echipa patronată de tatăl său, Gică Hagi.

"Personal, sper să prind câteva meciuri în retur dacă se poate. Aceste amicale pe care le vom avea în Turcia sunt importante pentru mine pentru că vreau să mă dezvolt la un nivel mai înalt faţă de cel de la juniori. Am deja şase luni cu echipa mare, m-am dezvoltat şi pe partea fizică, dar mai am mult de muncit", a spus Ianis Hagi, autorul unui gol în amicalul dintre Viitorul şi Chindia Târgovişte, 6-2.

"Tatăl meu este un antrenor exigent care vrea să scoată întotdeauna maximum din fiecare jucător şi face o treabă foarte bună. Nu ştiu dacă e un avantaj sau un dezavantaj că la începutul carierei îl am antrenor pe tatăl meu, însă mă susţine şi pe mine şi pe ceilalţi colegi din '98. Ne dă încredere, aşa că este destul de bine că îl am antrenor", a mai spus el.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gol Romania Adrian Rus jpg
csm bucuresti invinsa jpg
kopic jpg
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
image
image