În cât timp a ajuns prima ambulanţă acasă la Daniel Prodan! Nu avea medic
Fotbalul românesc e in doliu. Daniel Prodan, fost sportiv, a decedat miercuri seară (16 noiembrie), după ce a suferit un infarct. Deşi două ambulanţe au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor, din păcate, inima lui Prodan a cedat. Prima ambulanţă care a sosit la reşedinţa lui Prodan nu avea medic, însă era utilată cu tot echipamentul necesar resuscitării.
Într-o intervenţie telefonică joi dimineaţă la B1 TV, şefa serviciului de ambulanţă Bucureşti- Ilfov, Alis Grasu, a explicat cum au decurs manevrele de resuscitare pentru Daniel Prodan.
''Două echipe de salvare au ajuns în scurt timp la casa lui Prodan. Manevrele de resuscitare au ţinut 3 ore. Din păcate, de fiecare dată, când au reuşit să îi pornească inima, activitatea cardiacă a fost de maxim 20 de secunde. Eforturile medicilor au fost remarcabile"', a concluzionat Alis Grasu.
„Apelul a fost făcut în jurul orei 19.57. Imediat s-a căutat echipaj şi s-a făcut legătura doamnei cu medicul coordonator pentru a-i explica ce manevre trebuie să facă până ajunge ambulanţa. În acel moment, nu era niciun echipaj liber, nici la Ambulanţă şi nici la SMURD. S-a retras un echipaj care primise de patru minute o altă solicitare şi echipajul respectiv a fost trimis de urgenţă la adresa despre care vorbim. S-a ajuns în 14 minute acolo, fiind găsit un pacient în stop cardio-respirator. Având toată aparatura necesară resuscitării, echipajul a început manevrele de resuscitare”, a mai adăugat Alis Grasu la Realitatea Tv.
La 8 minute a fost trimisă şi a doua ambulanţă, în care se afla și un medic.
Cumplita veste a morţii lui Daniel Prodan a fost dată de Dorin Chioţea pe contul personal de Facebook. El a concluzionat că primul echipaj de salvare a ajuns în 14 minute.
''Daniel DIDI PRODAN A MURIT în urmă cu câteva ore ca urmare a unui infarct!!! Avea 44 de ani. Mi-a fost un mare prieten, iar sfârsitul său prematur de drum mă mâhnește profund. Este cea mai cumplită știre exclusivă pe care o dau în toată cariera mea.Tragedia a avut loc în casa din Voluntari a fostului mare fundaș tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii soției sale, Licinia, care la 19.57 a anunțat Salvarea. Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat că "în 14 minute a ajuns la dânsul primul echipaj. Foarte rapid a venit și al doilea. Ambele mașini au dotari de ultimă generație și medici urgentiști experimentați, au încercat să-l resusciteze timp de trei ore. S-a făcut tot ce este posibil, din păcate inima sa a cedat", a scris jurnalistul Chioţea pe Facebook, miercuri noapte.