Irina, sexy pe plaja din Miami!
Irina Shayk se distrează pe cinste în America. Se bălăceşte în apa oceanului, se bonzează, dar, mai ales şi-a arătat formele incredibile.
Cristiano Ronaldo este, cu siguranţă, un bărbat norocos. Irina Shayk, femeia cu care se iubeşte de la începutul anului 2010, şi-a arătat corpul apetisant pe o plajă din Miami, iar cei prezenţi acolo au avut, cu siguranţă, ce vedea.
Rusoaica a purtat un costum de baie leopard, în două piese, făcut special pentru a-i evidenţia silueta, astfel că cei din jur au avut ce admira.
În vârstă de 26 de ani, Irina se bucură de o vacanţă în Florida, alături de cea mai bună prietenă a ei, Anne Vialitsina.
Cele două frumuseţi le-au oferit „privitorilor" un spectcaol de zile mari: au intrat în apa rece a oceanului şi s-au „jucat" cu apă.
Apoi, s-au întins la soare în aşa fel încât posterioarele lor obrazince să fie admirate de cei din jur.
S-au plictisit repede de nisipul fierbinte, aşa că au mai dat o tură prin apă. Era clar pentru toată lumea că fetele se aflau într-o dispoziţie jucăuşă.
Ronaldo, cel mai tare!
În timp ce Irina se bălăcea la Miami, Cristiano Ronaldo dobora încă un record în Spania.
În meciul Real Madrid - Real Sociedad, scor 5-1, portughezul a punctat de două ori, şi a devenit astfel cel mai rapid om din La Liga care trece de bariera de 100 de goluri marcate.
El a înscris 101 goluri în 92 de meciuri, şi l-a depăşit astfel pe Ferenc Puskas, care a punctat de 100 de ori, dar în 105 partide.
Ronaldo l-a egalat pe Messi în clasamentul golgheterilor cu 35 de goluri.