Italienii s-au rugat să venim. Suporterii români vor domina Europeanul de tineret din 2021
Naţionala Under 21 a României nu i-a făcut fericiţi doar pe românii de acasă şi din străinătate, ci şi pe străini. Desigur, euforia calificării noastre are pentru aceştia la bază în primul rând un interes financiar.
Italia va găzdui Europeanul de tineret din vara lui 2019, iar gazdele unui asemenea turneul final fac tot timpul eforturi uriaşe pentru atragerea publicului la stadion. Deşi de obicei interesul pentru juniori nu e la fel de mare ca pentru seniori, de această dată se preconizează o excepţie, cel puţin la meciurile naţionalei lui Mirel Rădoi. Asta pentru că în „cizmă” trăiesc oficial 1,3 milioane de români, cea mai mare diasporă a noastră din lume, şi mulţi îşi vor lua la vară porţia de „românism” cumpărând bilete şi mergând să-i vadă pe viu pe Puşcaş şi compania. Acest lucru e anticipat şi de Federaţia Italiană de Fotbal, care se pare că ne-a ţinut puternic pumnii în aceste calificări. „Imediat după meciul cu Luxemburg ne-au sunat oficiali din Italia să ne felicite. Erau în culmea fericirii. Ştiu că vor umple cu români stadioanele cel puţin la meciurile României şi că vom da plus valoare turneului final”, ne-a dezvăluit Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF Răzvan Burleanu. Şi totul pare să acţioneze în favoarea acestui lucru. Under 21 Euro 2019 se va disputa pe şase stadioane amplasate pe o distanţă de doar câteva sute de kilometri în nord-estul Italiei, mai exact în regiunile Emilia-Romagna, Friuli-Venezia şi San Marino, unde se ajunge uşor din toată jumătatea de nord a ţării. Vedete vor fi stdioanele din Bologna şi Udine, Renato Dall'Ara, respectiv Dacia Arena, pe care se vor juca meciul de deschidere şi finala.