Karamienii vor să fie români
Cei doi au fost legitimaţi ultima oară la defuncta Unirea Urziceni, în prima jumătate a sezonului precedent.
„Noi suntem deja de şapte ani în România, iar în ianuarie 2012 putem obţine permisul permanent de şedere în ţară, după care vom putea aplica şi pentru obţinerea cetăţeniei române.
Este visul nostru, motiv pentru care am ţinut morţiş să rămânem în ţară. Am avut multe oferte concrete în ultimele luni, dar numai din străinătate, din Rusia, Grecia, Armenia sau Cipru.
Dacă mergeam să jucăm acolo, pierdeam tot", ne-a explicat Artiom.
Norocul le-ar putea surâde însă zilele acestea, întrucât mentorul lor, Mihai Stoichiţă, este consilierul clubului CS Mioveni şi îi poate legitima.
În răstimpul în care au stat pe tuşă, fraţii Karamian au devenit antrenori cu acte, după ce au absolvit Şcoala de Antrenori a FRF.
„Sunt foarte conştiincioşi şi extrem de interesaţi de această profesie. Cred că vor deveni nişte tehnicieni valoroşi peste câţiva ani.
Cei doi s-au numărat printre puţinii străini care au absolvit cursurile şcolii noastre", ne-a declarat Mircea Rădulescu, fost director la Şcoala de Antrenori.
CIFRE
151 de meciuri şi 16 goluri a adunat Artiom în Liga I, pentru Rapid, Poli Timişoara, Steaua şi Unirea Urziceni.
100 de meciuri şi 18 goluri are Arman în Liga I, în tricoul echipelor Rapid, FC Braşov, Ceahlăul, Gloria Bistriţa, Poli Timişoara, Steaua şi Unirea Urziceni.