Leo Messi și Cristiano Ronaldo se duelează și în fotografii de Paște
Rivali de la distanță după ce portughezul s-a transferat la Juventus, Leo Messi și Cristiano Ronaldo nu au rămas datori nici de Paște. Ei și-au ținut fanii la curent cu activitățile din Duminica Sfântă, publicând, cam în același timp, câte o fotografie cu familia.
Aflați fiecare în izolare, cei doi mari fotbaliști au avut pentru prima dată un Paște în care au avut alături doar copiii și iubita (în cazul lui Cristiano) sau soția (în cazul lui Lionel). Întâmplător sau nu, amândouă pozele au fost puse pe Instagram cam în același timp, numai că dacă Messi a fost mai leneș și cea care a postat-o a fost soția lui, Antonela Roccuzo, cea a lui Ronaldo a fost pusă chiar pe contul lui. Desigur, pentru că are mult mai mulți fani ca jumătatea lui Messi, portughezul a câștigat detașat la capitolul aprecieri, cu peste 8 milioane de ”like-uri”, în vreme ce imaginea cu familia argentinianului se apropie de 1,5 milioane.
Messi și Antonela, care i-a devenit soție în 2017, după o relație de 9 ani, au ales ca decor curtea imensei vile în care locuiește, iar cei mici, Thiago (8 ani), Mateo (5 ani) și Ciro (2 ani), și-au prezentat bucuroși cadourile primite de la Iepuraș.
Cristiano Ronaldo a fost mai tradiționalist și a postat o fotografie din jurul mesei de Paște, în care apare alături de iubita lui, Georgina, și de cei patru copii: Cristiano Ronaldo Jr. (10 ani), gemenii Eva Maria și Mateo Ronaldo (ambii în vârstă de 3 ani) și Alana Martina (3 ani), aceasta din urmă fiind singura născută din relația cu logodnica sa. Ceilalți trei copii provin din mame surogat.