Meciul extremelor, la Timişoara

Ultima actualizare:

    Meciul dintre Timişoara  şi FCSB va fi urmărit  de peste 20.000 de fani
Meciul dintre Timişoara şi FCSB va fi urmărit de peste 20.000 de fani

La Timişoara se va disputa, vineri seară (21 iulie), un meci al extremelor: Poli, formaţia cea mai oropsită din punct de vedere financiar în Liga 1, va întâlni echipa cea mai bogată din campionat: FCSB.

Poli Timişoara e net inferioară FCSB-ului, dar nu doar pe teren, ci şi financiar. „Violeţii” abia supravieţuiesc, jucătorii şi antrenorii neîncasând leafa din februarie.

Formaţia de pe Bega abia s-a salvat de la retrogradare. A fost depunctată din cauza datoriilor, la un pas de faliment şi totuşi a supravieţuit. Acum ar fi trebuit ca banii, cel puţin din drepturile TV, să revină echipei, dar Fiscul încasează tot ce intră în conturile grupării. Astfel, fotbaliştii şi cei din staff au rămas mereu ultimii, neprimind nici măcar o primă de joc sau o rată salarială. De fapt, din februarie, Ionuţ Popa şi elevii săi trăiesc de pe o zi pe alta. „Nu suntem plătiţi din februarie, nu am luat nici primele de obiectiv, nici salariile. Am discutat cu primarul, dânsul a luat legătura cu cei de la ANAF şi sper să se rezolve totul”, s-a plâns antrenorul Ionuţ Popa. „Sunt blocate şi sumele care ar trebui să vină de la televiziuni fiindcă avem datorii. Eu nu am luat salariul şi fac şi naveta zilnic la Arad, pe banii mei. În ultimii doi ani, echipa a trăit cu sprijinul primarului, prin sponsorii aduşi de dânsul”, a explicat acesta, în condiţiile în care în lot lefurile pornesc de la câteva sute de euro, iar cei mai norocoşi au în jur de 3.000 de euro. 

Însă, speră ca jucătorii săi se se motiveze pentru meciul de diseară cu FCSB, deşi şansele împotriva celei mai bogate echipe din România sunt aproape nule. „Va fi pe viaţă şi pe moarte. Jucăm cu selecţionata campionatului, aşa o văd pe FCSB”, a încheiat tehnicianul. Şi, într-adevăr, roş-albaştrii au cumpărat cei mai buni jucători din ţară, unii având şi 20.000 de euro lunar, cam cât ar trebui să ia tot lotul timişorenilor în aceeaşi perioadă. Despre bogăţia bucureştenilor a vorbit şi fostul antrenor al Astrei, Şumudică, aflând detalii de la foştii săi elevi Alibec, Morais sau Budescu. „Ce bază de pregătire au, ce condiţii... Chartere oriunde se duc, cele mai frumoase maşini, cele mai scumpe parfumuri, chiriile plătite, salariile la zi. Ce mi-a spus Alibec, am înnebunit”, spunea recent Şumudică, acum la Kayserispor.

FCSB se mai şi refuză

simeon stalpnicul png

Roş-albaştrii caută un apărător central şi-n ciuda condiţiilor excelente oferite de club, unii nu au dorit să evolueze aici. “Avem nevoie de un fundaş central, dar nu depinde doar de mine sau de conducere. Ne-au fost propuşi jucători, i-am urmărit, iar apoi, când trebuiau să semneze, spuneau că nu mai vor. Chiar săptămâna asta un impresar ne-a contactat şi noi îl voiam pe băiat, era gata să vină, dar s-a răzgândit. Unul a preferat să meargă în liga a doua din Spania decât să vină la noi şi să evolueze pentru titlu sau Liga Campionilor”, a spus Dică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene si Albert de Monaco Facebook2 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net