Mihai Neşu: "Lupt ca să-mi revin!"
Mihai Neşu a fost invitatul de onoare al unui meci caritabil organizat la Oradea de către steliştii Claudiu Keşeru şi Paul Papp. Fostul fotbalist, imobilizat în scaun cu rotile, a fost ovaţionat la scenă deschisă de cei prezenţi în sală. Momentele de sâmbătă seară au constituit unele dintre puţinele sale clipe de fericire într-un an plin de nenorociri, în care a rămas fără părinţi, iar soţia l-a părăsit.
Sâmbăta trecută a fost una specială pentru Neşu, un om care la 31 de ani a trecut deja prin toate greutăţile vieţii. Sala “Antonio Alexe” din Oradea, oraşul său natal, a găzduit o partidă de fotbal în scop caritabil, pentru a-I ajuta pe copiii nevoiaşi, iar organizatorul Claudiu Keşeru a ţinut ca Mihai Neşu, unul dintre cei mai iubiţi jucători ce au evoluat pentru roş-albaştrii, să fie prezent. Neşu a venit, iar dintr-un colţ al terenului, ferit de privirile tribunelor şi “camuflat” cu o geacă albastră şi un fes negru, a privit jocul. Însă anunţul prezenţei sale a “încălzit” sala, una arhiplină, care s-a transformat imediat într-o singură voce: “Neşu!”, “Neşu!”, fundalul fiind asigurat de ropote de aplauze.
Ţintuit în scaunul cu rotile care din vara lui 2011 a devenit parte a nevoilor sale de zi cu zi, Mihai a avut puterea să schiţeze un gest de mulţumire. “Nu am mai fost de mult printre suporteri şi mă bucur că am fost invitat de Claudiu. Când văd că sunt iubit de atâţia oameni prind forţă şi vreau să le mulţumesc celor care se roagă pentru mine”, a spus Neşu.
A primit colindători la Oradea
Acum, de Crăciun, durerea sufletească i-a mai fost alinată de cei dragi, în special de sora sa, care acum îi e şi mamă şi tată, şi de bunul său prieten George Ogăraru. “Am petrecut în familie, cu sora mea, prieteni, colindători… Noul an aştept să-mi aducă linişte sufletească, iar Dumnezeu să mă ajute, să-mi dea puterea de a lupta în continuare pentru a mă reface”, şi-a deschis sufletul fostul fotbalist. Acum îşi ocupă timpul cu rolul de analist video al Universităţii Cluj, activitate menită să-l ajute să treacă peste nenorocirile suferite.
Şi-a fracturat coloana cervicală
La data de 10 mai 2011, la un antrenament al echipei sale, Utrecht, după un duel cu Alje Schut, Neşu a suferit o fractură a coloanei cervicale. A fost operat şi după două săptămâni a respirat fără masca de oxigen. A stat trei luni la o clinică din SUA şi de atunci face recuperare. Acum poate mişca mâna dreaptă, capul, a început să-şi simtă degetele de la picioare.
Soţia a divorţat de el acum o lună
În aprilie, Neşu şi-a pierdut mama, Monica, femeia suferind de o boală crâncenă, cancer. Apoi, în octombrie a pierit şi tatăl, Mircea, fostul arbitru stingându-se pe patul spitalului, măcinat de o depresie severă. Iar, ca “tabloul” să fie complet, în noiembrie, Maria, cea care era “jumătatea” sa încă din copilărie şi care îi devenise soţie în urmă cu 14 ani, l-a părăsit. Maria a divorţat oficial de Mihai şi a revenit la numele de fată.
Keşeru şi Papp, ajutor pentru copii sărmani
Claudiu Keşeru şi Paul Papp au fost adversari şi organizatori ai unei partide filantropice. După “turul” disputat la Dej, la data de 19 decembrie, sâmbătă seara a avut loc “manşa secundă”, la Oradea. Campania intitulată “Campionii inimilor – Dar din dar pentru copii” a avut rolul de a ajuta micuţii nevoiaşi, intrarea la eveniment fiind pe baza unei donaţii de minim zece lei. Spectacolul a fost total, scor 12-12, iar pe lângă cei doi stelişti au evoluat şi oameni ca fostul portar al naţionalei, Florin Prunea, sau puştiul lui Inter Milano, George Puşcaş.