Moldovan, secundul lui Iordănescu: "Vreau să prelungim contractul"

Moldovan, secundul lui Iordănescu: "Vreau să prelungim contractul"

Ultima actualizare:

    Viorel Moldovan
Viorel Moldovan

Unul dintre cei trei antrenoi secunzi ai echipei naţionale, Viorel Moldovan, a anunţat că înţelegerea cu FRF expiră la sfârşitul lunii, dar vrea să o prelungească şi acelaşi staff tehnic să conducă România la EURO.

"Am mare încredere în aceşti băieţi. Băieți serioși care au muncit pe brânci pentru această calificare. A fost presiune, este presiune, dar eu sunt obişnuit cu ea, iar băieţii au fost la înălţime. Trebuia să facem unele schimbări față de meciul cu Finlanda. Nu am reuşit să marcăm atunci, am fost pedepsiți după o contră a adversarului. Dar mă bucur că am reuşit să obţinem atunci acel punct, foarte important pentru noi. Contractul meu şi al băieţilor expiră la finalul acestui luni. O să vedem ce va fi. Eu încerc să-mi fac treaba cât mai bine. Ne dorim să mergem în aceeaşi componență la turneul final. Vom vedea ce se va întâmpla. Eu îmi doresc să-mi prelungesc contractul", a spus Viorel Moldovan la Dolce Sport.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
michael si corinna schumacher jpg
Laurentiu Reghecampt (Sportpictures) jpg
Gheorghe Popescu (Sportpictures) jpg
Gheorghe Hagi si Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
Nicolae Stanciu (Sportpictures) jpg
image
image