Mutu merge după Contra în China

Ultima actualizare:
Contra şi Mutu au fost  10 ani coechipieri la naţională
Contra şi Mutu au fost 10 ani coechipieri la naţională

Relaţia de prietenie dintre Cosmin Contra şi Adi Mutu îi poate oferi „Briliantului” o ultimă şansă de a mai câştiga un ban frumos ca jucător. După ce au tras în aceeaşi barcă la Ploieşti, cei doi se pot reîntâlni la gruparea chineză Guangzhou R&F.

Mutu va împlini în ianuarie 36 de ani, astfel că nu mai are multe porţi deschise în fotbalul mare. Fără echipă din septembrie, după ce s-a despărţit de Petrolul, atacantul român a ratat transferul în India şi îşi caută de zor o formaţie la care să-şi încheie cariera.


    Contra şi Mutu au fost  10 ani coechipieri la naţională
Contra şi Mutu au fost 10 ani coechipieri la naţională

În preajma Sărbătorilor, cea mai bună veste primită de Mutu a fost trecerea lui Contra de la Getafe la echipa chineză Guangzhou R&F. Brusc, Adi şi-a amintit cât de mult l-a ajutat pe Cosmin în urmă cu un an, atunci când a acceptat să revină în România la Petrolul, formaţie pregătită la acea vreme de „Guriţă”. Buni prieteni, ei au lucrat câteva luni împreună la Ploieşti, dar au menţinut legătura. În vară, s-a vorbit chiar despre posibilitatea ca Mutu să fie salvat de Contra în „barca” celor de la Getafe, ca o monedă de schimb pentru serviciul prestat de fotbalist antrenorului cu şase luni înainte. Tranzacţia nu s-a mai făcut, dar revine acum în actualitate, în alţi termeni. Începând de săptămâna viitoare, Contra va părăsi Spania şi va semna cu chinezii, iar Mutu stă din nou la pândă, în aşteptarea unui semn din China. 

Mutu ar vrea salariu de un milion de euro

Interesul chinezilor pentru Mutu e confirmat de unele surse din presă. „Un transfer în China ar fi o adevărată lovitură pentru fostul atacant al lui Fiorentina şi Juventus”, au scris italienii de la tuttomercatoweb.it.

Într-adevăr, echipa care l-a angajat deja pe Contra are iniţialele R&F de la cuvintele englezeşti „rich” şi „force”, adică bogăţie şi forţă. Astfel, dacă tânărul antrenor român a pus mâna pe un contract impresionant, de două milioane de euro pe sezon, Mutu nu se va vinde nici el prea ieftin, urmând să negozieze un salariu de un milion de euro. 

Au fost colegi de generaţie la naţională

Din punct de vedere al vârstei, între Mutu şi Contra e o diferenţă de numai patru ani, astfel că cei doi au jucat mult timp împreună la echipa naţională a României. Mai exact, Mutu şi Contra s-au intersectat sub tricolor o perioadă de 10 ani (2000-2010), un deceniu cuprins între debutul lui Mutu şi retragerea lui Contra.

Primul obiectiv: Liga Campionilor Asiei

Dacă Mutu îl va ajuta pe Contra la Guangzhou, atunci cei doi români trebuie să se pună rapid pe treabă. Deşi campionatul din China este în pauza dintre sezoane (se va relua în martie), echipa antrenată de Contra are ca prim obiectiv calificarea în grupele Ligii Campionilor Asiei. Pentru că s-a clasat pe locul trei în ultima ediţie de campionat, Guangzhou R&F e implicată în tururile preliminare ale competiţiei, meciuri programate în luna februarie.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net