Nu-i mai stă capul la fotbal, ci la fete

Ultima actualizare:

    Răzvan Marin  este considerat  marele pariu al lui  Gheorghe HagiFOTO: Sportpictures.eu
Răzvan Marin este considerat marele pariu al lui Gheorghe HagiFOTO: Sportpictures.eu

Mulţi s-au întrebat de ce Răzvan Marin de la Viitorul n-a progresat deloc la finalul anului. Marea speranţă a fotbalului românesc a rămas la stadiul de promisiune din cauza unei lovituri primite pe plan sentimental.

La 20 de ani, o despărţire de marea dragoste a adolescenţei te poate face să-ţi pierzi capul, lucru care se aplică şi în cazul fotbaliştilor, fie ei şi de naţională. Toamna trecută, selecţionerul Christoph Daum a început campania de calificare la Mondiale cu două „pariuri” de la Viitorul lui Hagi, Romario Benzar şi Răzvan Marin. Acesta din urmă a şi înscris la debutul sub tricolor, în deplasarea din Armenia, făcându-ne pe toţi să vorbim despre fiul fostului fotbalist Petre Marin ca despre o stea în ascensiune. 

Tânărului Răzvan îi mergeau toate ca pe roate, atât pe plan profesional, cât şi în viaţa privată, el bucurându-se la acea vreme de susţinerea marii sale iubiri, Elvira Zelca, o studentă la Arhitectură în Iaşi. „Sunt atât de mândră de tine, dragostea mea!”, scria fata pe Facebook după ce mijlocaşul Viitorului făcea furori pe teren.

Timp de trei ani, cei doi şi-au dezvoltat o relaţie frumoasă, în ciuda distanţei care îi separa. Se vedeau atât cât le permitea programul, iar în vacanţe erau nedespărţiţi. Din păcate, ceva s-a întâmplat la finalul anului trecut între Elvira şi Răzvan, de vreme ce şi-au petrecut Sărbătorile separat, cu familiile, iar pe reţelele de socializare au rupt complet legătura. Din păcate, impasul sentimental de care s-a lovit mijlocaşul naţionalei noastre s-a văzut şi în evoluţiile sale. La Viitorul a evoluat în nota coechipierilor, fără sclipirile la care ne-am fi aşteptat, iar la naţională a fost complet depăşit în cruciala partidă cu Polonia, pierdută de tricolori cu 3-0. Dacă nu se va maturiza rapid şi dacă nu va depăşi aceste obstacole de ordin mental, Răzvan Marin riscă să-şi pună în pericol o carieră care se anunţă promiţătoare.

Fiorentina îl vrea pe Marin lângă Hagi


    Ianis Hagi a debutat  deja la Fiorentina
Ianis Hagi a debutat deja la Fiorentina

Răzvan Marin e de mult timp în atenţia unor cluburi importante din Europa, însă ofertele oficiale n-au ajuns încă pe masa lui Gică Hagi la Viitorul. Presa din Italia a susţinut ieri că Marin e monitorizat intens de Fiorentina, grupare la care a ajuns vara trecută fostul coleg al lui Răzvan, Ianis Hagi. Antrenorul Hagi vrea să-l păstreze pe Răzvan Marin cel puţin până în vară pentru a putea ataca titlul în Liga I. Totuşi, dacă Fiorentina sau un alt club va pune pe masă în această iarnă două-trei milioane de euro, e greu de crezut că „Regele” va putea să-l mai ţină pe Răzvan Marin la Viitorul.

Cine e Răzvan Marin

  • Data naşterii: 23 mai 1996
  • Locul naşterii: Bucureşti
  • Înălţime: 1,77 m
  • Club: Viitorul
  • Număr echipament: 18
  • Selecţii naţională: 3
  • Goluri naţională: 1

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net