O nouă generaţie ratată

Ultima actualizare:

    Răzvan Marin a fost unul dintre jucătorii de bază în campania de calificareFoto: Mediafax
Răzvan Marin a fost unul dintre jucătorii de bază în campania de calificareFoto: Mediafax

Marile speranţe Florin Tănase, Dorin Rotariu şi Răzvan Marin au pornit în fotbalul mare cu povara unei campanii dezamăgitoare în tricoul echipei naţionale Under 21. Vorbim din nou de o generaţie fără viitor?

În 1998, adică în urmă cu 18 ani, România a participat la Europeanul de tineret rezervat jucătorilor sub 21 de ani, însă din postura de ţară-gazdă. Sub comanda lui Victor Piţurcă, tricolorii mici au ocupat atunci ultimul loc (8), cu trei înfrângeri, rezultat care rămâne în continuare un etalon pentru performanţele României la acest nivel de vârstă. Asta pentru că antecamera naţionalei mari a dat-o încă o dată în bară în preliminariile Euro 2017, urmând să lipsească pentru a zecea oară consecutiv de la turneul final continental. Ne-am obişnuit deja ca la fiecare campanie să plecăm cu gânduri mari şi cu tineri jucători aflaţi pe val, despre care se spun lucruri frumoase, dar să terminăm în genunchi, în afara locurilor calificante. Este şi cazul puştilor conduşi în aceste preliminarii de selecţionerul Cristi Dulca.

Acesta a avut la dispoziţie un lot garnisit cu nume importante, precum stelistul Tănase, dinamovistul Rotariu sau Răzvan Marin de la Viitorul, însă rezultatul a fost acelaşi: eliminare. De această dată, România a eşuat într-o grupă câştigată la pas de Danemarca, cel mai probabil urmând să încheie pe poziţia secundă. Deşi unele echipe clasate pe locul 2 în celelalte grupe (4 din 9) vor juca în „baraj”, România nu mai are acest colac de salvare din cauza punctajului slab. Aşadar, Tănase, Rotariu, Marin şi ceilalţi adolescenţi din fotbalul românesc au pornit cu stângul în cariera internaţională, „pată” pe care se vor strădui s-o şteargă prin evoluţiile la prima reprezentativă.

Tricolorii mici se «califică» doar la fiţe

Florin Tănase a făcut pasul spre naționala mare
Florin Tănase a făcut pasul spre naționala mare

La fel ca eşecurile din preliminarii, a devenit un obicei ca naţionala de tineret să fie măcinată de scandaluri şi de conflicte interne. Dacă în urmă cu trei ani Gabi Iancu evada din cantonament pentru o escapadă nocturnă, acum e rândul lui Florin Tănase să agite spriritele. Astfel, se pare că stelistul cumpărat de Becali de la Viitorul cu 1,5 milioane de euro ar fi renunţat de bună voie să meargă la meciul decisiv din Danemarca (1-3). Dat accidentat, Tănase s-ar fi supărat de fapt pentru că n-a fost titular în partida precedentă, cu Luxemburg. Cum nu iese fum fără foc, suntem siguri că există un sâmbure de adevăr în această poveste, cu atât mai mult cu cât declaraţiile selecţionerului Dulca au fost acide la adresa lui Tănase. „Nu cred că există jucător care să scrie titular pe el”, a spus antrenorul. De altfel, deşi abia au scos nasul în fotbalul mare, mai mulţi jucători din lotul lui Dulca şi-ar fi exprimat nemulţumirile şi fiţele privind alegerile tactice ale selecţionerului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Margareta a României și Florin Enache foto Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net