Steaua, peste Dinamo, dar nu cu mult

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Dinamo - Steaua, jucat aseară pe Arena Naţională, n-a mai avut parcă farmecul de altădată. Prima repriză slabă, cu doar o echipă pe teren, Steaua, a venit să confirme parcă toate previziunile de dinainte de joc. Băieţii lui Reghecampf puteau să facă un scor fluviu, dar au ratat exasperant, iar toate ocaziile au fost la un pas să se răzbune. Iată filmul celor mai importante faze din acest "El Clasico"!

"Prinţul", titular supriză. Deşi gândise meciul cu Nicolae Stanciu printre titulari, tehnicianul Laurenţiu Reghecampf s-a răzgândit in ultima clipă şi a decis să-l arunce în joc din primul minut pe fostul dinamovist, Adrian Cristea. Acesta n-a strălucit însă şi a mai fost şi înjurat la scenă deschisă de dinamovişti.

Meme a făcut iar circ. Mihai Stoica n-a învăţat nimic din provocările lipsite de fair play din trecut şi la derby-ul de aseară şi-a dat din nou în petic. La intrarea sa pe teren, acesta le-a arătat fanilor lui Dinamo din primele rânduri o mână cu toate degetele întinse, semn că Steaua îi va da lui Dinamo cinci goluri. Bogdan Bălănescu, secretarul general al câinilor, a sărit să-l ia la bătaie şi doar intervenţia lui Marius Ianuli l-a scăpat. La final, Stoica a procedat la fel, arătând cifra şase, adică numărul anilor de invincibilitate a Stelei în faţa lui Dinamo. Tot Bălănescu a sărit să-l altoiască, dar scandalul a fost mult mai mare, fiind implicaţi şi jucătorii.

"Reghe" şi Mulţescu s-au împăcat. Cel care a avut iniţiativa a fost Reghecampf, care a mers la banca alb-roşilor pentru a da mâna cu omologul său. După ce s-au asigurat de respecul reciproc, cei doi tehnicieni şi-au dat mâna.

Gol fabulos şi autogol jenant. Meciul din teren a început şi el ca din tun, cu bijuteria de gol marcat de Iasmin Latovlevici în minutul 5. Acesta a şutat din voleu, de la peste 25 de metri, iar mingea s-a dus aproape de vinclu. Fundaşul i-a dedicat reuşita colegului său, Paul Pârvulescu, care a împlinit ieri 25 de ani. După gol, meciul a fost oprit din cauza torţelor aruncate pe gazon, dar la reluare tot roş-albaştrii au dominat. Dinamo a avut apoi şi ghinion. Fai şi Bălgrădean au conlucrat execrabil la o fază care s-a terminat cu un autogol penibil al camerunezului, în minutul 39.

Rotariu a aprins speranţele. Steaua s-a jucat cu ocaziile într-o a doua repriză care a fost mult peste prima ca ritm. În loc să fie 5-0 pentru roş-albaştri, Dorin Rotariu l-a umilit pe Szukala şi a înscris în minutul 68, readucând speranţa în tabăra lui Dinamo. Doar un minut mai târziu, Latovlevici putea să facă însă 3-1, dar fundaşul a ratat penalty-ul acordat pentru un fault al lui Rus la Tănase. Totuşi, a fost suficient pentru a veni în sfârşit convocarea de la Victor Piţurcă. Deşi nu părea în stare, Dinamo a încheiat partida în atac, dar n-a putut da lovitura.

Bătaie ca în filme înainte de meci

Cu 30 de minute înainte de joc, ultraşii lui Dinamo au intrat pe stadion chiar prin apropierea sectorului rezervat steliştilor şi i-au atacant pe aceştia. Forţele de ordine au intervenit imediat pentru a aplana conflictul, însă nu înainte ca între cele două grupuri să se schimbe mai multe lovituri. În urma intervenţiei, dinamoviştii care au atacat au fost evacuaţi, iar zona arăta apoi ca după război.

Turbulenţii au fost liniştiţi rapid de Jandarmerie

simeon stalpnicul png

Coregrafie senzaţională a dinamoviştilor

Galeria lui Dinamo a avut la derby-ul de aseară una dintre cele mai frumoase coregrafii văzute pe stadioanele din România în ultimii ani. "Câinii" au realizat din pancarte un gazon de joc, din care au fost înălţate spre cer busturile cu aripi de îngeri ale lui Câtălin Hâldan şi Florea Dumitrache, două dintre legendele decedate ale dinamoviştilor. Toate acestea au fost realizate 3D şi însoţite de mesajul: "Voi generaţii ce veniţi din urmă, să ştiţi că numele e scris de ei. Înainte de meci, Dănciulescu făcuse alt gest emoţionant faţă de familia Hâldan, înmânându-i tricoul cu număru 11 fratelui fostului căpitan.

Hâldan şi Dumitrache au fost în centrul atenţiei la derby

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net