România - Slovacia, 1-1, înaintea "dublei" cu Ungaria şi Turcia!

România - Slovacia, 1-1, înaintea "dublei" cu Ungaria şi Turcia!

Ultima actualizare:

Golurile partidei au fost marcate de Stancu '44, respectiv Sestak '56.

1-0: Torje a centrat de pe partea dreaptă, iar Stancu a reluat cu o lovitură de cap din doi metri de lângă Pekarik în poarta lui Mucha.

1-1: Weiss a centrat de pe partea stângă, iar Sestak, scăpat din marcajul lui Latovlevici a marcat cu o lovitură de cap din opt metri lateral dreapta.

Au evoluat următoarele echipe:

România: Tătăruşanu - Măţel (Nica '71), Găman (Goian '46), Chiricheş, Latovlevici - Lazăr (Pintilii '46), Hoban - Torje (Nicoliţă '62), Tănase (Marica '76), Maxim (Grozav '46)- Stancu. Antrenor: Victor Piţurcă.

Slovacia: Mucha - Pekarik, Cisovsky, Durica, Breznanik (Salata '62) - Kona (Pecovsky '62), Kucka - Sestak (Depetris '78), Hamsik (Stefanik '65), Weiss (Mak '70) - Jakubko (Nemec '46). Antrenor: Jan Kozak.

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Irlanda cu Neil Doyle, ajutat la cele două linii de Wayne McDonnall şi Ciaran Delaney, în timp ce românul Marius Avram a fost rezervă.

Cartonaşe galbene: Lazăr '23, Nica '90+3 / Kona '35, Cisovsky '41, Durica '73.

La meci au asistat aproximativ 6.738 de spectatori.

Ciprian Marica nu a mai putut continua partida la doar cinci minute după ce a intrat pe teren, el fiind lovit cu cotul în bărbie de către Durica.

În prelungirile partidei majoritatea fanilor de pe stadion a cerut demisia selecţionerului Victor Piţurcă şi au scandat "Piţi, Piţi, lasă-ne".

Aproximativ 50 de suporteri de la peluza sud au scandat în mai multe rânduri "Mitică la puşcărie" şi "Mircea Sandu eşti o mizerie". De asemenea, fanii au scandat injurii la adresa preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir.

Selecţionerul Victor Piţurcă s-a aflat la cel de-al 84-lea meci la conducerea echipei naţională, el depăşindu-l pe Anghel Iordănescu (83 de partide).

Vlad Chiricheş a fost în premieră căpitanul primei reprezentative, în timp ce Constantin Nica a debutat la echipa naţională.

Meciul cu Slovacia a fost ultima partidă de verificare înaintea "dublei" cu Ungaria şi Turcia de la începutul lunii septembrie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
Franta Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Echipa nationala a Norvegiei, intampinata cu fast acasa (EPA) jpg
image
image