Se întorc să bată Steaua

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Au plecat cu scandal de la Steaua şi acum vor să se răzbune cu goluri în poarta echipei lui Reghecampf. Florin Costea şi grecul Kapetanos se vor reîntâlni diseară cu fanii stelişti, dar din postura de adversari.

Ultimele două campioane ale României se întâlnesc într-un derby de rezultatul căruia ar putea depinde inclusiv soarta titlului în acest sezon. Considerate la startul stagiunii principalele două favorite, Steaua şi CFR Cluj au avut în primele etape un parcurs diferit. Dacă steliştii au câştigat singurele două meciuri disputate, cu Ceahlăul şi cu Dinamo, ardelenii au pierdut deja câteva puncte preţioase, inclusiv cu echipe nou-promovate. Dincolo de miza rezultatului, întâlnirea va fi una cu totul specială pentru doi dintre jucătorii CFR-ului. Este vorba despre foştii stelişti Florin Costea şi Pantelis Kapetanos, plecaţi de la Steaua în condiţii nu tocmai amiabile.

simeon stalpnicul png

Dacă olteanul Costea n-a fost la Steaua decât o eternă speranţă, vârful grec a reprezentat un idol în Ghencea timp de trei ani (2008-2011), perioadă în care a dat peste 30 de goluri în toate competiţiile. Cei doi au şi un lucru în comun: au picat în dizgraţia lui Gigi Becali şi au fost forţaţi să-şi facă bagajele cu destinaţia rivalei CFR Cluj.

„Nu mai contează ce-a fost, nu am resentimente faţă de Steaua, dar sunt jucătorul CFR-ului şi sunt profesionist. Ori de câte ori voi avea ocazia, voi încerca să marchez împotriva lor", a declarat Kapetanos. Grecul ştie cum e să dai gol pe terenul Stelei, făcând-o deja în decembrie 2011, într-o partidă încheiată la egalitate (1-1). Astfel, dorinţa de revanşă pare să fie mult mai mare la Florin Costea, plecat din curtea "roş-albaştrilor" în această vară.

simeon stalpnicul png

"Nu mă mai interesează Steaua. Vreau să arăt meci de meci, indiferent de numele adversarului, că am încă un cuvânt de spus în Liga I şi că pot reveni la forma care m-a consacrat", a spus cel mai mare dintre fraţii Costea.

Grigoraş, «sperietoare» pentru Steaua

Proaspăt instalat pe banca tehnică a lui CFR Cluj în locul lui Mircea Rednic, Petre Grigoraş are parte de un debut de foc, pe terenul celei mai valoroase echipe din Liga I. "Grig" n-are însă motive să se teamă de Steaua. Din contră, tehnicianul de 48 de ani este neînvins în ultimele cinci întâlniri directe cu steliştii (de patru ori cu Pandurii şi o dată cu Oţelul). Ultima înfrângere suferită de Grigoraş în faţa Stelei datează din octombrie 2010.

Paszkany, dezvăluiri despre antrenor

Patronul lui CFR Cluj, Arpad Paszkany, a adus noi lămuriri privind felul în care s-a renunţat la serviciile lui Mircea Rednic. „A pierdut controlul vestiarului după ce i-a scos din lot pe portughezi după eşecul de la Vaslui. În contractul cu Rednic era stipulată o clauză, şi anume că trebuie să obţină cel puţin şase puncte în primele trei etape. Or, după primele două meciuri s-au făcut doar două puncte", a dezvăluit Paszkany.

Reghecampf, cu gândul la Legia Varşovia

Pentru Steaua, derby-ul cu CFR Cluj n-a picat deloc bine, cu doar patru zile înainte de primul meci cu Legia Varşovia din play-off-ul Ligii Campionilor. Laurenţiu Reghecampf va încerca să alinieze o formulă de echipă puţin modificată, cu scopul de a-şi menaja o parte dintre piesele de bază. E posibil ca jucători precum Chiricheş, Latovlevici sau Tănase să nu intre pe teren diseară. De asemenea, căpitanul Bourceanu, afectat deja o accidentare, va fi menajat pentru dubla confruntare cu polonezii.

CFR n-a mai bătut Steaua de 8 ani

Deşi pare greu de crezut, steliştii n-au decât o singură înfrângere în cele 18 meciuri directe cu CFR Cluj, începând din sezonul 2004-2005. Mai mult, eşecul a fost consemnat în noiembrie 2005, adică în urmă cu aproape opt ani, când Steaua lui Protasov s-a înclinat în Gruia (0-1) împotriva formaţiei pregătite de Dorinel Munteanu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net