EXCLUSIV Ricardo Cadu: «Îmi vine să mă las de fotbal»

Ultima actualizare:
Ricardo Cadu  crede că CFR se poate lupta la titlu  în acest sezon (Foto: Mediafax)
Ricardo Cadu crede că CFR se poate lupta la titlu în acest sezon (Foto: Mediafax)

A ajuns în 2006 la Cluj, a câştigat opt trofee cu CFR şi a devenit cel mai important jucător al echipei din Gruia. Războinicul fundaş portughez Ricardo Cadu (32 de ani)  – căpitan încă din primul mandat al lui Ioan Andone – traversează o perioadă mai puţin bună a carierei sale.

„În viaţa oricărui fotbalist sunt momente bune şi momente proaste", explică lusitanul. Cadu a acceptat să vorbească pentru Click! despre situaţia în care se află, despre criticile care i se aduc şi deciziile pe care vrea să le ia legate de viitorul său.

Click! Ricardo, toată lumea te critică. Ce explicaţii ai pentru jocul tău din ultima vreme?

Ricardo Cadu: Recunosc, nu traversez o perioadă bună. Nici în plan personal nu sunt ok şi toate lucrurile mă afectează, dar de la asta, până la a fi făcut praf de toată lumea este cale lungă! Sunt convins că am deranjat pe mulţi că am câştigat atâtea trofee, iar aceştia de abia aşteptau să ne meargă prost, echipa să nu aibă un start bun, să ne dea în cap. Şi, logic, de cine se puteau lua? De căpitan... S-au adunat multe frustrări la unii, iar acum au prins un moment de slăbiciune al nostru şi ne atacă...

Criticile sunt îndreptate direct către tine...

Da, am văzut, se pare că se uită uşor toate trofeele la care am contribuit şi faptul că am fost mereu gata să sacrific totul pentru fotbal! Îţi spun, nu este deloc uşor să vezi că timp de două săptămâni la televizor numai despre tine se vorbeşte, toţi au ceva de comentat, ba că l-am dat afară pe Rednic - ceea ce nu e deloc adevărat- ba că nu ştiu ce am mai făcut... Am momente în care îmi vine să-mi fac bagajul, să mă duc în Portugalia şi să mă las de fotbal, sincer...

Ar fi o decizie radicală! Ce exemplu ai da colegilor tăi?

Am spus că am momente, dar nu fac aşa ceva! Îi anunţ pe răutăcioşi că o să fiu iar cel mai bun, nu o să le dau satisfacţie! Vreau să le transmit asta şi suporrterilor: să aibă încredere în mine şi în echipă pentru că vom reuşi să depăşim acest moment.

S-a vorbit de viaţa ta extrasportivă...Eşti petrecăreţ?

Asta este o prostie uriaşă! Eu mă duc la antrenament cu aceeaşi plăcere pe care o aveam şi la 18 ani! Nu pierd nopţile şi am o viaţă liniştită.

Ai avut vreodată un început atât de slab de sezon?

Nu, niciodată! Este şi greu când se schimbă 14-15 jucători...nu se poate face o echipă peste noapte!Problema la noi este că nu avem nici atitudinea care trebuie. Aici trebuie să schimbăm ceva. Toţi ne dorim, dar nu reuşim să facem să se şi vadă. Sunt sigur că în timp - destul de rapid - vor veni şi rezultatele bune.

Mai e vreo şansă la campionat?

Da! Ne luptăm cu Steaua şi îi vom ajunge din urmă! Vor vedea şi ei cum e să joci din trei în trei zile, să ai multe meciuri europene. Sunt convins că nu vor putea ţine ritmul. Eu ştiu din proprie experienţă, din ce am trăit în ultimele sezoane. Este foarte, foarte greu!

Şi celelalte echipe?

Vei vedea că pe finalul sezonului se vor „stinge". Steaua este singura echipă tare din campionat!

- a câştigat opt trofee : trei titluri de campion, trei Cupe ale României şi două Supercupe- a evoluat în trei sezoane în grupele Ligii Campionilor- a devenit cel mai bun marcator din istoria echipei, depăşindu-i, deşi este fundaş, ca număr de reuşite pe atacanţii Adi Anca şi Pantelis Kapetanos


    Ricardo Cadu  crede că CFR se poate lupta la titlu  în acest sezon (Foto: Mediafax)
Ricardo Cadu crede că CFR se poate lupta la titlu în acest sezon (Foto: Mediafax)

Aşa cum singur Click! a anunţat în exclusivitate, Cadu a divorţat în vara acestui an. Relaţia pe care o avea cu frumoasa Dulce nu a mai rezistat, cei doi preferând, după patru ani de mariaj, să se departă pe cale amiabilă. Dulce a rămas în Portugalia, unde cochetează cu modellingul, iar Ricardo a revenit singur la Cluj.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net