Familia Laudrup, în calea «lupilor»
Cosmin Contra şi jucătorii săi de la Petrolul vor forţa calificarea în grupele Ligii Europa în dauna unui nume uriaş al fotbalului mondial. „Abia aştept întâlnirea cu Michael Laudrup", a declarat „Guriţă", anticipând revederea cu fostul său antrenor de la Getafe în sezonul 2007-2008.
Danezul care făcea furori pe teren la începutul anilor '90 încearcă acum din postura de tehnician să-şi egaleze performanţele atinse ca jucător la echipe precum Juventus, Barcelona sau Real.
Numele Laudrup nu înseamnă însă numai Michael, antrenorul lui Swansea fiind doar o verigă a unei familii cu fotbalul în sânge. Astfel, Michael e fiul unui fost internaţional danez, Finn Laudrup, iar unchiul său, Ebbe Skovdahl, e un fost tehnician de renume în fotbalul nordic. Şi fratele lui Michael, Brian, a avut o carieră impresionantă ca jucător, fraţii Laudrup reprezentând la un moment dat o "sperietoare" în sportul-rege.
Ei bine, o a treia generaţie de fotbalişti încearcă acum să ducă mai departe numele Laudrup. Este vorba despre cei doi băieţi ai lui Michael, Mads (21 de ani, jucător în liga a doua daneză) şi Andreas (22 de ani, component al echipei Nordsjaelland, participantă în Liga Campionilor), dar şi despre fiul lui Brian, Nicolai, legitimat la o formaţie de amatori.
Aşadar, dacă ploieştenii lui Contra vor reuşi surpriza şi o vor elimina pe Swansea din drumul spre grupele Ligii Europa, de suferit va avea întreaga familie Laudrup.
- Finn Laudrup - tată- Ebbe Skovdahl - unchi- Mads şi Andreas - copii- Brian Laudrup - frate- Nicolai - nepot