«Piţi», cât mai rezişti?

Ultima actualizare:

    30 mai ar putea fi  data meciului cu  Chile şi 3 iunie cea a  partidei cu Uruguay
30 mai ar putea fi data meciului cu Chile şi 3 iunie cea a partidei cu Uruguay

Victor Piţurcă nu poate fi demis de la cârma naţionalei pentru că ar trebui să primească 600.000 de euro, iar Federaţia nu are aceşti bani. Cum de demisie nici nu poate fi vorba la „Satana", actualii şi viitorii conducători ai FRF încearcă o altă strategie.

Anghel Iordănescu, noul director tehnic al Federaţiei, şi Gică Popescu, favorit să devină preşedinte după alegerile din martie, s-au gândit că dacă îl umilesc pe Piţurcă, poate au şanse să-i obţină plecarea. Tactica celor doi este de a orchestra acţiuni ale echipei naţionale fără peste capul selecţionerului, cu scopul de a-i submina autoritatea la care ţine mult.

Iordănescu şi Popescu au stabilit un turneu în America de Sud, înainte de startul Mondialului din Brazilia, în care tricolorii vor juca împotriva Uruguayului şi a naţionalei statului Chile. Toţi angajaţii FRF a fost înştiinţaţi despre acest stagiu de pregătire, doar Victor Piţurcă, nu. Acesta pare doar începutul unui război între cele două tabere. Până la urmă, problema se pune la ce ţine selecţionerul mai mult: la bani sau la mândrie.

„Noi pregătim calificările la Euro 2016, iar două partide amicale împotriva unor participante la Mondiale nu ne pot aduce decât lucruri positive", a declarat Popescu în presa chilliană, deşi nu ocupă încă nici o funcţie oficială în FRF.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image