Avram, oficial la preşedinţia FRF! Atac la Gică Popescu: «Nu am nevoie de susţinerea unui clan de impresari»

Ultima actualizare:

    Vasile Avram
Vasile Avram

Fostul preşedinte al CCA, Vasile Avram, şi-a lansat oficial candidatura pentru postul de preşedinte al Federaţiei şi l-a atacat pe contracandidatul său, Gică Popescu, cel care se bucură de sprijinul fraţilor Becali.

"Când voi fi preşedinte, îi voi respecta pe toţi la fel. Consider că activitatea îndelungată pe care am avut-o pe plan profesional mă recomandă pentru funcţia de preşedinte al FRF. Candidez pentru că vreau ca fotbalul românesc să câştige de la mic la mare. Nu am nevoie de susţinerea unui anumit clan de impresari, nu sunt reprezentantul vreunei academii de fotbal, eu sunt reprezentantul tuturor, sunt reprezentantul echipelor din Liga a III-a, din Liga a II-a, tuturor echipelor din Liga I, asociaţiilor judeţene, de fotbal feminin, de fotbal în sală, a tuturor academiilor de fotbal. Sunt reprezentant al acelor structuri sportive care nu au fost până acum în atenţia FRF. Acestea sunt interesele pe care eu le reprezint", a spus Avram.

 "Am convingerea că a venit momentul ca fotbalul românesc să intre într-o nouă etapă, a reconstrucţiei în care toţi să câştige, nu numai o anumită grupare. Fotbalul românesc are resurse şi energia pentru a fi redresat. Îmi pun speranţa în oamenii de bine de astăzi, în tinerii şi copiii care joacă fotbal. Ei vor readuce România în prim-planul fotbalului internaţional, dar cheia este managementul în fotbalul modern. În perioada aceasta am vorbit cu sute de oameni din fotbalul nostru. Le-am explicat care sunt ideile mele. Prin programul şi planul meu de dezvoltare nu câştigă Ionescu sau Georgescu, nu câştigă o anumită grupare, ci fotbalul", a completat Avram, trimiţând "săgeţi" către Gică Popescu.

Unii au impresia că având un nume este de ajuns ca să şi câştigi. Eu cred că anii de muncă, realizările profesionale dovedite sunt elementele de bază care ar trebui să stea în spatele capacităţii unui om. Astăzi, fotbalul românesc nu îşi permite să facă experienţe. Consider că nu ne putem juca cu aceste pasiuni. După părerea mea, fotbalul nu este o dinastie. FRF nu are un rege, ci un preşedinte care a fost ales prin vot, nu uns. Cu tot respectul pentru Gică Popescu, consider că nu a venit vremea ca fotbalul românesc să fie condus de anumite frăţii, cu toate că în ultimul timp, aceştia au avut acces la butoane şi au influenţat foarte mult fotbalul românesc", a explicat Avram pe acelaşi ton.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net