Olăroiu rupe tăcerea: «Greşeala mea e că am fost corect»

Ultima actualizare:
Oli poate intra în vestiar la pauza  meciului, dar, în timpul jocului, stă  într-o zonă din tribune cât mai  apropiată de banca tehnică pentru a  se face auzit de secunzii săi, Cătălin  Necula şi Fabio Cannavaro

Cosmin Olăroiu e cel mai hăituit tehnician român la ora actuală, în condiţiile în care la peste jumătate din meciurile din acest sezon a stat în tribune, iar pe rol are un proces în care s-a cerut expulzarea sa din Emirate. În ciuda celor cinci trofee cucerite din 2011 până acum, Oli e cel mai tăcut om din lumea sportului-rege de la noi.

La Dubai, „Adevărul" a stat de vorba cu un antrenor care şi-a făcut o cotă excelentă în zona Golfului Persic. După 15 etape, Al-Ahli, vicecampioana şi gruparea cu care românul a semnat în vară e pe locul 1, la trei puncte de locul 2 şi la zece „lungimi" de Al-Ain, grupare cu care Oli a luat ultimele două titluri în Emirate. După o pauză de doi ani, timp în care s-a „izolat" şi nu a vorbit cu presa, antrenorul a  decis să spună lucrurilor pe nume.

Oli poate intra în vestiar la pauza  meciului, dar, în timpul jocului, stă  într-o zonă din tribune cât mai  apropiată de banca tehnică pentru a  se face auzit de secunzii săi, Cătălin  Necula şi Fabio Cannavaro
Oli poate intra în vestiar la pauza meciului, dar, în timpul jocului, stă într-o zonă din tribune cât mai apropiată de banca tehnică pentru a se face auzit de secunzii săi, Cătălin Necula şi Fabio Cannavaro

La Al-Ain, eu am încheiat orice raport de muncă începând cu 30 iunie 2013 prin scrisoarea pe care am trimis-o clubului. Ei s-au prezentat în faţa comisiei cu copia unui contract semnat de mine, dar nesemnat şi neştampilat de ei. A doua comisie, fiindcă prima mi-a dat mie câştig de cauză, s-a legat de un articol din contract în care scrie că, dacă pe durata înţelegerii mele cu Al-Ain, eu plec de la ei în timpul sezonului, atunci n-am voie să semnez cu un alt club din Emirate şi să intru în competiţie cu Al-Ain în acel sezon. În primul rând, orice contract poate fi terminat, ori cu acordul părţilor, ori unilateral. Cum Al-Ain m-ar fi putut concedia, cât eram sub contract cu ei, şi eu aveam dreptul de a pleca. Apoi, eu n-am plecat de la club în timpul sezonului, ci după terminarea lui", spune Olăroiu.

Românul discuta cu oficialii echipei sale după fiecare meci

Oli poate intra în vestiar la pauza  meciului, dar, în timpul jocului, stă  într-o zonă din tribune cât mai  apropiată de banca tehnică pentru a  se face auzit de secunzii săi, Cătălin  Necula şi Fabio Cannavaro
Oli poate intra în vestiar la pauza meciului, dar, în timpul jocului, stă într-o zonă din tribune cât mai apropiată de banca tehnică pentru a se face auzit de secunzii săi, Cătălin Necula şi Fabio Cannavaro

Oli urmăreşte meciurile din tribună, alături de colaboratorii săi

Oli poate intra în vestiar la pauza  meciului, dar, în timpul jocului, stă  într-o zonă din tribune cât mai  apropiată de banca tehnică pentru a  se face auzit de secunzii săi, Cătălin  Necula şi Fabio Cannavaro
Oli poate intra în vestiar la pauza meciului, dar, în timpul jocului, stă într-o zonă din tribune cât mai apropiată de banca tehnică pentru a se face auzit de secunzii săi, Cătălin Necula şi Fabio Cannavaro

Înainte de şedinţa de pregătire, antrenorul român le dă indicaţii jucătorilor

    Oli poate intra în vestiar la pauza  meciului, dar, în timpul jocului, stă  într-o zonă din tribune cât mai  apropiată de banca tehnică pentru a  se face auzit de secunzii săi, Cătălin  Necula şi Fabio Cannavaro
Oli poate intra în vestiar la pauza meciului, dar, în timpul jocului, stă într-o zonă din tribune cât mai apropiată de banca tehnică pentru a se face auzit de secunzii săi, Cătălin Necula şi Fabio Cannavaro

El a completat: "Tot ce păţesc eu acum e pentru că am făcut o greşeală: am fost corect. Probabil, n-ar fi trebuit să fiu aşa, dar nu regret. Încă înainte de terminarea sezonului, în mai 2013, eu le-am spus celor de la Al-Ain că echipa a ajuns la o capacitate maximă. Le-am zis că e foarte greu ca din acest moment Al-Ain să progreseze. Ei mi-au făcut o ofertă, la fel de mare, ca cele pe care le aveam din alte părţi.

Era un contract mai mare faţă de ce avusesem până atunci, dar nu mi s-a părut corect ca eu să rămân pe mai mulţi bani la Al-Ain şi să fac mai puţin. Pentru că, la sfârşit de an, când n-am fi fost campioni sau am fi fost într-o situaţie mai dificilă, mi s-ar fi spus: «Ştii, tu ai primit mai mulţi bani decât în sezonul trecut, dar ai avut rezultate mai slabe». Şi atunci, am zis că mai bine pentru mine e să merg în altă parte. Oricum, în câteva săptămâni va veni şi decizia de la Curtea de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Ni s-a respins cererea de a «îngheţa» suspendarea mea până vine decizia din Elveţia, însă cazul e acum în curs de judecare".

... Gigi Becali: „El a fost pedepsit mai mult pentru conjunctură, pentru imaginea lui, şi mai puţin pentru ceea ce a făcut. Dacă s-a dorit să i se dea o lecţie, eu zic că el a primit-o şi că lucrurile ar fi trebuit să se termine până acum. Nu cred că Gigi Becali a făcut mai multe lucruri rele decât au făcut alţii, care sunt în libertate. Iar dacă e să ne luăm după lucruri bune, cred că la acest capitol, Gigi Becali e printre primii oameni din România. El şi acum face foarte multe acte caritabile prin oamenii lui, iar instanţa ar fi trebuit să ţină cont de acest lucru".

....Steaua: "Mă bucur pentru orice meci şi orice competiţie câştigată de Steaua. Steaua de acum a ajuns la un anumit echilibru în privinţa băncii, a staffului managerial, a patronatului. Iar această simbioză le-a permis să aducă titlul cu numărul 24. Şi, la ce am văzut, Steaua e favorită şi va câştiga şi titlul cu numărul 25 la finalul acestui sezon".

... Postul de selecţioner: „Eu îmi doresc să ajung selecţioner, dar aici e un lucru foarte delicat. Nu poţi să devii selecţioner în momentul în care echipa naţională are aşa ceva. Nu poţi refuza naţionala sau e foarte greu să o refuzi. Dar nu vreau să se înţeleagă că îmi doresc să fie schimbat Piţi, iar eu să merg în locul lui. Nu e posibil acest lucru în momentul de faţă".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net