Contra şi-a luat un brazilian
Fundaşul brazilian Gerson Guimaraes Ferreira Junior (22 de ani) a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu Petrolul Ploieşti.
"De câteva luni ştiam de intersul Petrolului pentru mine. E o nouă provocare şi sunt extrem de mulțumit că am semnat contractul. Am venit pentru a câştiga eventul, mă motivează şi mai mult faptul că noua mea echipă are obiective îndrăzneţe. Am aflat de la colegi şi am văzut pe internet tot ce înseamnă aceast club, de la stadionul modern până la suporterii fanatici, care vin în număr mare la meciuri şi susţin echipa. Abia aştept să-i văd şi sper ca prestaţiile mele să-i mulţumească", a declarat Gerson, care va purta tricoul cu numărul 35.
Managerul sportiv al Petrolului, Marius Nicolae, susține că fundaşul este un mare câştig pentru formaţia lui Cosmin Contra: "Fanii noştri pot sta liniştiţi, am transferat un fundaş de mare valoare şi cu experienţă internaţională, aflat şi în această iarnă în atenţia mai multor cluburi puternice din Europa şi Brazilia. Faptul că l-am convins să vină la noi nu poate decât să confirme că Petrolul atrage prin seriozitate, stabilitate şi prin grupul fantastic creat aici. Era nevoie de un fundaș central după plecarea lui Benga, iar prin venirea lui Gerson am certitudinea că vom încheia campionatul fiind echipa cu cea mai puternică defensivă din Liga I".