FOTO EXCLUSIV Soţia lui Copos a vrut să treacă neobservată la penitenciarul Rahova
George Copos a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare în dosarul Transferurilor. Fostul patron al Rapidului a fost dus la penitenciarul Rahova, unde şi-a petrecut prima noapte în detenţie alături de Gică Popescu, Mihai Stoica şi Jean Pădureanu.
Miercuri de dimineaţă, soţia lui Copos, Cristiana, a venit la penitenciar, camuflată. Femeia a încercat să treacă neobservată, însă a fost recunoscută de angajaţii închisorii.
Cristiana nu l-a vizitat însă pe soţul ei, conform surselor CLICK!. Procedura spune că orice vizitator trebuie să facă o cere mai întâi, lucru făcut şi de nevasta afacerisului. Ea va veni probabil joi să îl vadă pe Copos.
Copos nu a fost vizitat numai de soţie, ci şi de doi prieteni apropiaţi. Eleganţi, dar extrem de serioşi cei doi sunt vizibil afectaţi de pedeasa cu executare primită de apropiatul lor.
Extrem de discreţi, cei doi nu au vrut să dea nicio declaraţie şi au încercat să nu se facă remarcaţi de jurnalişti.
În schimb Cristi Borcea, închis la Poarta Albă, a fost vizitat de soţia lui, Alina. Ea a venit îmbrăcată foarte elegant, într-o jachetă albă cu inimă, pantaloini negri şi pantofi sport.
În ce lux se scăldau greii fotbalului
După şase ani de procese, greii fotbalului au primit toţi pedepse cu executare în dosarul Transferurilor.
Managerul Stelei, Mihai Stoica, a primit 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare, deşi iniţial se credea că faptele sale erau prescrise. Cristi Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni cu executare. Ioan Becali a primit din partea judecătorilor 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. De închisoare n-a scăpat nici fratele lui Giovani, Victor Becali, care va avea de executat 4 ani şi 8 luni de puşcărie. Jean Pădureanu a primit şi el 3 ani şi 4 luni cu executare. Gică Popescu a primit o grea lovitură: 3 ani şi o lună cu executare.