PAOK a pierdut cu 4-1 returul cu Benfica şi trupa românului a ratat Liga Campionilor

Ultima actualizare:

    PAOK Salonic a visat frumos în această vară, dar nebunia s-a terminatfoto: EPA
PAOK Salonic a visat frumos în această vară, dar nebunia s-a terminatfoto: EPA

Vicecampioana Portugaliei i-a pus la respect chiar în faţa a 30.000 de greci înfocaţi şi s-a arătat încă o dată cât de greu este acest culoar al non-campioanelor.

Echipa lui Răzvan Lucescu pornea ca favorită returul de pe Toumba, acel 1-1 de pe Da Luz dând mari speranţe. Pentru ca dezamăgirea să fie şi mai mare, „vulturii negri” au condus cu 1-0 şi în al doilea joc, datorită golului lui Prijovic, din minutul 13. Antrenorul român şi jucătorii săi nu au putut însă să gestioneze valul de entuziasm transmis de tribune şi până la pauză s-a ales praful de calificare. Şi nu după cine ştie ce faze ale portughezilor, ci din cauza unor erori personale ale apărătorilor lui PAOK. În minutul 20 Jardel a egalat cu capul la o lovitură de colţ, după ce a fost pierdut din marcaj de fostul FCSB-ist, Varela. Nouă minute mai târziu a mai venit o gafă, de data aceasta a portarului Paschalakis, care a ieşit aiurea dintre buturi şi a comis un penalty de cascadorii râsului, transformat cu emoţii de Salvio. Portughezul Pizzi a rezolvat calificarea în miutul 39, când a dus scorul la 3-1 printr-un şut de pe linia careului de 16 metri. A doua repriză n-a mai contat pentru că nici măcar grecii n-au mai crezut că pot înscrie trei goluri fără să mai primească vreunul, iar Salvio a tăiat orice posibilă încercare prin golul din minutul 49, care a stabilit rezultatul final. „Jucătorii au dat totul. Am început bine, dar am făcut greşeli mari şi atunci când le faci la nivelul ăsta eşti afară. Prea multă presiune pentru noi, iar Benfica e o echipă foarte puternică”, a declarat Răzvan Lucescu dezamăgit dar fair-play.

Campioana AEK Atena e în grupe

După dezamăgirea cu Benfica, toată suflarea din Salonic are un motiv în plus să arate cu degetul spre modul în care a fost deposedată de titlu în sezonul trecut. AEK Atena, campioana nemeritorie din punctul de vedere al multora, a fructificat culoarul mai uşor din preliminarii şi s-a califict în grupele Ligii Campionilor. Spre deosebire de PAOK, care a trebuit să joace cu Basel, Spartak Moscova şi Benfica, rivalii din capitală i-au avut drept adversari pe maghiarii de la Videoton şi pe scoţienii de la Celtic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net