Piţurcă se întoarce la arabi pentru un milion de dolari

Ultima actualizare:

    Piţurcă a stat pe  bară şase luni
Piţurcă a stat pe bară şase luni

Arabii or fi crescut ei valoric datorită banilor pompaţi fără număr în cluburile de fotbal, dar la nivel de organizare şi strategie sunt încă praf. Cei de la Al Ittihad joacă ping-pong cu antrenorii români, iar în locul lui Bölöni îl vor readuce pe bani grei pe predecesorul său, Victor Piţurcă.

Fostul selecţioner al României a plecat în Arabia Saudită la 17 octombrie 2014 şi a rezistat în funcţia de principal la Al Ittihad doar nouă luni. Lipsa rezultatelor şi un conflict deschis cu vedeta Sulley Muntari l-au costat postul, iar în locul său a fost adus Ladislau Bölöni. Arabii nu s-au grăbit însă să-i achite lui Piţurcă la despărţire toate restanţele şi românul i-a reclamat pe aceştia la FIFA pentru neplata unui milion de dolari. Cum nici Bölöni n-a făcut mare brânză la Ittihad în ultimele patru luni, conducătorii clubului au decis să împuşte doi iepuri dintr-un foc.

L-au schimbat pe acesta, iar în locul său l-au adus pe Piţurcă, convingându-l să accepte postul prin plata pe loc a respectivului milion de dolari şi stingerea procesului de la FIFA. “Satana” a gândit din nou cinic şi a acceptat, dar a mai pus două condiţii: mână liberă la transferuri şi permisiunea de a-l exclude din lot imediat pe Muntari, fratele stelistului Muniru. Şeicii de la Al Ittihad au acceptat şi, odată răzbunat şi cu banii în buzunar, Piţurcă se întoarce la echipa lui Sânmărtean, unde va câştiga 1,5 milioane de dolari pe sezon. Cele două părţi ar trebui să semneze actele mâine, când tehnicianul român va ajunge la Jeddah.

Colonizează clubul cu români

Primul efect al revenirii lui Victor Piţurcă la Ittihad este acela al recolonizării cu români a clubului. Acesta se va întoarce cu toţi secunzii cu care a fost în primul mandat, dar va încerca şi aducerea la iarnă a unor conaţionali. Primul pe listă e Cristi Tănase, fotbalist pe care l-a dorit şi înainte ca acesta să semneze cu Tianjin Teda.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net