Rapid face chetă pentru suma de 2.000 €

Ultima actualizare:

    Daniel Niculae, vedeta  Rapidului, este unul dintre  cei care ar putea ajuta  la strângerea sumei  necesare depunerii  actelor pentru o posibilă  salvare a giuleştenilor
Daniel Niculae, vedeta Rapidului, este unul dintre cei care ar putea ajuta la strângerea sumei necesare depunerii actelor pentru o posibilă salvare a giuleştenilor

Supravieţuirea Rapidului depinde în totalitate de verdictul Tribunalului de la Lausanne, dar mai întâi trebuie ajuns cumva acolo. În condiţiile financiare actuale, acest lucru nu este deloc uşor de realizat.

Nicolae Manea, preşedintele Rapidului şi unul dintre puţinii oameni care mai apără intersele clubului în această perioadă, explică situaţia. „Suntem în stadiul în care traducem toate documentele de la Comisia de Licenţiere, pentru că apelul trebuie înaintat până la finalul acestei săptămâni.

Treaba mai complicată este că trebuie să facem rost de nişte bani pentru taxa de înscriere a dosarului. Nu e vorba de o sumă exorbitantă. Ne trebuie în jur de 2.000 de euro urgent şi apoi mai trebuie să plătim şi avocatul nostru. Am încredere că vom găsi banii şi vom primi şi dreptate", a afirmat acesta.

Cel mai probabil, suma va fi plătită tot de antrenorul Viorel Moldovan sau de către câţiva suporteri mai cu dare de mână. Ieri, la prânz, au apărut informaţii potrivit cărora atacantul Daniel Niculae ar fi plătit deja suma pentru procesul de la Tribunalul de la Lausanne.

Fotbalistul însă a negat. „Nu este adevărat. Nu am plătit banii pentru TAS, nu s-a pus problema. Important pentru mine este meciul de diseară", a spus Nico, în exclusivitate pentru Click!, cu câteva ore înainte de disputa giuleştenilor cu cei de la Berceni. Un răspuns final de la TAS trebuie să vină până la finalul lunii iunie, când se va şti dacă Rapid are sau nu voie să joace în în următoarea ediţie a Ligii I.

Situaţia Rapidului este şi mai dificilă cu cât echipa este în bătaia vântului, datorită plecării celor care erau, în acte, şefi în Giuleşti. Adrian Zamfir şi-a dat demisia din funcţiile de administrator special al clubului și preşedinte al Consiliului de Administrație al Rapidului. Totodată, Zamfir a anuţat că va renunţa şi la acţiunile pe care le deţinea la echipa de sub Podul Grant. Cum era şi normal, odată cu plecarea lui Zamfir a „dispărut" de la club şi Nicolae Cristescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net