Rapidul se îmbracă în haine de club

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După 21 de ani în care a condus Rapidul, ca sponsor sau patron al echipei, George Copos a acceptat cu greu să lase din mâini echipa care l-a făcut celebru. Începute în urmă cu o lună, negocierile dintre fostul şi noii proprietari ai echipei "feroviare" s-au încheiat luni noaptea prin semnarea actului de vânzare-cumpărare a clubului înfiinţat în 1923.

Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu au fost de acord să plătească datorii de două milioane de euro, iar Copos şi-a asumat la rândul lui alte sume restante.

"Noi practic n-am cumpărat nimic, nici baza sportivă, nici stadion, ci doar un brand", a explicat Cristescu, semn că George Copos încă deţine ProRapidul, baza de pregătire a giuleştenilor.Despre fostul preşedinte al Ligii Tinerilor Întreprinzători din PSD, Adrian Zamfir (40 de ani), se spune că este adevăratul şef al Rapidului, Nicolae Cristescu fiind doar omul băgat "la înaintare".

Proprietar al cluburilor Gossip din Mamaia şi Bucureşti, acţionar majoritar la două firme de pază şi securitate şi "jucător" pe piaţa imobiliară din România, Adrian Zamfir intenţionează să rămână în umbră. "Vreau să-mi trăiesc viaţa! N-o să dau nici un interviu, n-o să fac nici o conferinţă de presă. S-au scris deja multe prostii despre mine", a afirmat Zamfir pentru "Click!".

simeon stalpnicul png

"Mi-am dat demisia de la PSD, nu mai sunt nici măcar membru. Nu vroiam să se mai speculeze şi să se asocieze Rapidul cu partidul", a mai spus Zamfir, care a precizat obiectivele prioritare: "În primul rând, trebuie să salvăm Rapidul, pentru că dacă nu interveneam noi, clubul ar fi intrat în faliment. Apoi, câştigarea meciului de sâmbătă cu Chiajna, pentru ca Rapid să rămână în Liga 1. Dacă jucăm tot în prima divizie, putem discuta altfel cu firmele interesate să sponsorizeze echipa. În fine, reorganizarea clubului, pentru ca în anul viitor să termine pe un loc onorabil, la mijlocul clasamentului".

Cât despre reconstrucţia bătrânului stadion din Giuleşti, "nu sunt bani deocamdată." Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu se declară "rapidişti de mici", dar mai au în comun şi altceva. "Împreună, avem terenuri de milioane de euro", a afirmat Cristescu, enumărându-şi apoi celelalte afaceri. "Eu nu am doar o piaţă, ci două. Am mai multe carmangerii şi măcelarii, 320 de magazine, două hoteluri, un restaurant, plus o aripă a Spitalului Caritas", a spus noul patron pentru Gazeta Sporturilor.

Confundat în dese rânduri cu fratele lui Traian Băsescu, Mircea, dar asemănat de suporterii Rapidului cu Grigore Vasiliu Birlic, marele actor român, Nicolae Cristescu realizează venituri importante din cele două pieţe pe care le deţine în Bucureşti: Piaţa Floreasca şi Piaţa 16 Februarie.Prima informaţie care a circulat în media din România despre Nicolae Cristescu a fost apartenenţa la masonerie. „Sunt mason. Dar masoneria e o organizaţie mult prea serioasă şi importantă ca să o asociem cu o activitate sportivă", a afirmat el, lăsând să se strecoare totuşi detaliul că din această postură a avut o întâlnire de o oră şi jumătate cu Vladimir Putin, la Moscova.

simeon stalpnicul png

Click!spune

Rapidul, în «era Copos»

1992 - Şeful ANA devine sponsorul echipei1993 - Rapid o întâlneşte în Cupa UEFA pe Inter1995 - giuleştenii pierd o finală de Cupă cu Petrolul1997- Mircea Lucescu este adus la Rapid1998 - „Feroviarii" pierd titlul în ultima etapă, dar se răzbună pe Craiova în finala Cupei României1999 - Câştigă titlul după 32 de ani2001 - Copos este acuzat că a ordonat stingerea nocturnei la meciul cu PSG2002 - A luat o nouă Cupă, cu Rednic antrenor2003 - Câştigă al treilea titlu, tot cu Rednic2004 - Copos îl aduce pe Ioan Becali preşedinte in Grant şi pe Dan Petrescu antrenor2006 - Cu Lucescu junior, Rapid ajunge în sferturile Cupei UEFA. Pierde titlul în ultima etapă şi iau Cupa2007 - Rapid câştigă din nou Cupa României, a 13-a2008 - Copos se joacă de-a vânzarea clubului cu Taher2009-2011 - Doi ani în care nu "prind" Europa 2012 - Rapid pierde finala Cupei României, iar Lucescu junior pleacă, după ce a "încărcat" nota, prin aducerea unor jucători pe salarii mari. 2013 - Copos introduce Rapidul în procedură de insolvenţă, după care vinde clubul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net