Reghe cucereşte Arabia!
Laurenţiu Reghecampf a reuşit să se califice cu Al Hilal în semifinalele Ligii Campionilor Asiei urmând să se lupte pentru un loc în ultimul act cu Al Ain, fosta echipă a lui Oli şi Rădoi.
Tehnicianul român are ca obiectiv impus de şeici câştigarea trofeului, performanţă ce-i va umple conturile cu alte sute de mii de dolari. Reghe a lăsat Steaua pentru petro-dolari.
Are un salariu de 3,5 milioane $ pe an
Are un salariu de 3,5 milioane de dolari pe an şi zece clauze de performanţă pe care dacă le va îndeplini va ajunge la 11 milioane câştig într-un singur sezon. Pentru a reuşi însă are nevoie să obţină şi Liga Campionilor Asiei, iar primii paşi i-a făcut deja. Pe data de 19 august a debutat în competiţie în sferturi contra celor de la Al – Sadd din Qatar, acolo unde sezonul trecut activa celebrul Raul, şi s-a impus cu 1-0. A urmat returul de acum două zile şi după 0-0, saudiţii lui Reghe merg mai departe în semifinale.
Aici, trupa condusă din teren de ex-stelistul Pintilii, va întâlni formaţia Al Ain din Emiratele Arabe Unite, acolo unde a evoluat Mirel Rădoi şi a antrenat Cosmin Olăroiu. Fosta lor echipă a ajuns în semifinale după ce s-a impus în ambele manşe în faţa celor de la Al Ittihad (2-0 şi 3-1). Lupta pentru finală se va da la data de 16 septembrie pe terenul echipei pregătite de român, urmând ca returul să aibă loc la data de 30 septembrie.