Revenit din morţi, a jucat iar fotbal
Toţi cei trei jucători care au supravieţuit tragediei din Columbia s-au aflat luni seară pe stadionul „Camp Nou” din Barcelona. Fundaşul Ruschel a fost singurul care a jucat, iar la final s-a ales cu o amintire de neuitat de la Leo Messi.
Amicalul Barcelona – Chapecoense (5-0) le-a oferit celor 65.000 de fani prezenţi în tribune o adevărată lecţie de viaţă. În faţa catalanilor s-a prezentat echipa braziliană greu încercată la 28 noiembrie 2016, atunci când avionul care o transporta pe Chapecoense în Columbia s-a prăbuşit în munţi, 71 din cele 77 de persoane prezente la bord decedând pe loc. Printre supravieţuitori au fost doar trei fotbalişti (portarul Follmann şi fundaşii Neto şi Ruschel), toţi fiind aduşi la Barcelona pentru întâlnirea cu Messi şi compania.
Eroii lui Chapecoense au fost omagiaţi aşa cum se cuvine înainte de meci, iar Alan Ruschel a fost trimis în primul 11, acesta fiind chiar primul său meci după accident. Recuperat după o operaţie la spate, fotbalistul de 27 de ani n-a fost păstrat pe teren decât 35 de minute. „Să schimb tricourile cu Messi ar fi cadoul suprem pentru mine”, spunea Ruschel în preziua partidei.
Visul lui Ruschel s-a împlinit la final, când vedeta Barçei i-a dat echipamentul de joc fundaşului brazilian. „Sunt binecuvântat cu atâtea miracole petrecute în viaţa mea”, a fost mesajul transmis ulterior de Ruschel pe o reţea socială.