S-a stabilit țintarul Ligii 1 al campionatului 2021/ 2022

Ultima actualizare:

    Dinamo și FCSB se vor întâlni în etapa a optaFOTO: EPA
Dinamo și FCSB se vor întâlni în etapa a optaFOTO: EPA

S-a stabilit țintarul noului sezon al Ligii 1 la fotbal. Unul în care vom avea din nou Rapidul pe prima scenă, dar și formația lui Adrian Mititelu, U Craiova 1948, care e antrenată de Adrian Mutu.

Prima etapă, programată din 16 iulie, se anunță incendiară, două fiind meciurile care vor atrage atenția: CFR Cluj – U Craiova 1948 și FC Botoșani – FCSB.

În continuare, cele mai importante meciuri din punct de vedere al numelor echipelor implicate, sunt programate în etapa a doua (FCSB - Universitatea Craiova și U Craiova 1948 – Dinamo), în etapa a șaptea (CFR Cluj - FCSB și Rapid - Universitatea Craiova) sau în runda a opta (FCSB – Dinamo). După cum veți vedea, în țintar apare încă numele de Viitorul, deși clubul lui Hagi a fuzionat cu Farul. Președintele LPF, Gino Iorgulescu, a declarat că în momentul în care vor ieși actele fuziunii, în tabloul meciurilor va apărea numele Farul.

Și actualul campionat va avea sezon regulat, cu tur și retur, după cre primele 6 vor juca în play-off, iar celelalte în play-out.

Programul turului Ligii 1

Etapa 1 (16-19 iulie)

Dinamo - FC Voluntari

CFR Cluj - U Craiova 1948

Sepsi - Academica Clinceni

Rapid - Chindia Târgoviște

Gaz Metan Mediaș - CS Mioveni

UTA - Viitorul

Universitatea Craiova - FC Argeș

FC Botoșani - FCSB

Etapa a 2-a (23-26 iulie)

FCSB - Universitatea Craiova

FC Argeș - UTA

Viitorul - Gaz Metan Mediaș

CS Mioveni - Rapid

Chindia Târgoviște - Sepsi

Academica Clinceni - CFR Cluj

U Craiova 1948 – Dinamo

FC Voluntari - FC Botoşani

Etapa a 3-a (30-31 iulie)

CFR Cluj - Chindia Târgoviște

Sepsi - CS Mioveni

Rapid - Viitorul

Dinamo - Academica Clinceni

Gaz Metan Mediaș - FC Argeş

UTA - FCSB

Universitatea Craiova - FC Botoşani

FC Voluntari - U Craiova 1948

Etapa a 4-a (6-9 august)

Viitorul - Sepsi

FC Argeş - Rapid

FCSB - Gaz Metan Mediaș

FC Botoşani - UTA

CS Mioveni - CFR Cluj

Chindia Târgoviște - Dinamo

Academica Clinceni - U Craiova 1948

Universitatea Craiova - FC Voluntari

Etapa a 5-a (13-16 august)

Dinamo - CS Mioveni

CFR Cluj - Viitorul

Sepsi - FC Argeș

Rapid - FCSB

Gaz Metan Mediaș - Botoșani

U Craiova 1948 - Chindia

UTA - Universitatea Craiova

FC Voluntari - Academica Clinceni

Etapa a 6-a (20-23 august)

Viitorul - Dinamo

FC Argeș - CFR Cluj

FCSB - Sepsi

FC Botoșani - Rapid

CS Mioveni - U Craiova 1948

Universitatea Craiova - Gaz Metan

Chindia - Academica Clinceni

UTA - FC Voluntari

Etapa a 7-a (27-30 august)

Dinamo - FC Argeș

CFR Cluj - FCSB

Sepsi - FC Botoșani

U Craiova 1948 - Viitorul

Rapid - Universitatea Craiova

Academica Clinceni - CS Mioveni

Gaz Metan Mediaș - UTA

FC Voluntari - Chindia Târgoviște

Etapa a 8-a (10-13 septembrie)

FCSB - Dinamo

FC Botoșani - CFR Cluj

FC Argeș - U Craiova 1948

Universitatea Craiova - Sepsi

Viitorul - Academica Clinceni

UTA - Rapid

CS Mioveni - Chindia Târgoviște

Gaz Metan Mediaș - FC Voluntari

Etapa a 9-a (17-20 septembrie)

Dinamo - FC Botoșani

U Craiova 1948 - FCSB

CFR Cluj - Universitatea Craiova

Academica Clinceni - FC Argeș

Sepsi - UTA

Chindia Târgoviște - Viitorul

Rapid - Gaz Metan Mediaș

FC Voluntari - CS Mioveni

Etapa a 10-a (24-27 septembrie)

Universitatea Craiova - Dinamo

FC Botoșani - U Craiova 1948

FCSB - Academica Clinceni

UTA - CFR Cluj

FC Argeș - Chindia Târgoviște

Gaz Metan Mediaș - Sepsi

Viitorul - CS Mioveni

Rapid - FC Voluntari

Etapa a 11-a (1-4 octombrie)

Dinamo - UTA

U Craiova 1948 - Universitatea Craiova

Academica Clinceni - FC Botoșani

Chindia Târgovişte - FCSB

CFR Cluj - Gaz Metan Mediaș

CS Mioveni - FC Argeș

Sepsi - Rapid

FC Voluntari - Viitorul

Etapa a 12-a (15-18 octombrie)

Gaz Metan Mediaș - Dinamo

UTA - U Craiova 1948

Universitatea Craiova - Clinceni

FC Botoșani - Chindia Târgoviște

FCSB - CS Mioveni

Rapid - CFR Cluj

FC Argeș - Viitorul

Sepsi - FC Voluntari

Etapa a 13-a (22-25 octombrie)

Dinamo - Rapid

U Craiova 1948 - Gaz Metan

Academica Clinceni - UTA

Chindia - Universitatea Craiova

CS Mioveni - FC Botoșani

Viitorul - FCSB

CFR Cluj - Sepsi

FC Voluntari - FC Argeș

Etapa a 14-a (29-31 octombrie)

Sepsi - Dinamo

Rapid - U Craiova 1948

Gaz Metan - Academica Clinceni

UTA - Chindia Târgoviște

Universitatea Craiova - CS Mioveni

FC Botoșani - Viitorul

FCSB - FC Argeș

CFR Cluj - FC Voluntari

Etapa a 15-a (5-8 noiembrie)

Dinamo - CFR Cluj

U Craiova 1948 - Sepsi

Academica Clinceni - Rapid

Chindia Târgoviște - Gaz Metan

CS Mioveni - UTA

Viitorul - Universitatea Craiova

FC Argeș - FC Botoșani

FC Voluntari - FCSB

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cai insangerati prin Londra FOTo Twitter FlashFeed jpeg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net