Schmeichel, erou la Leicester înaintea meciului cu România
"Vulpile" din Leicester au eliminat-o pe Sevilla după ce au câştigat cu 2-0 returul din Anglia, dar lucrurile puteau să stea total diferit dacă fiul legendarului portar danez nu avea o intervenţie magistrală.
Leicester o conducea pe Sevilla în minutul 80 cu 2-0, scor de calificare, dar un gol al spaniolilor ar fi trimis partida în prelungiri, având în vedere că pe Sanchez Pisjuan fusese 2-1 pentru trupa lui Sampaoli. Cu 10 minute înainte de final, Vitolo a scăpat singur spre poarta gazdelor, pierdut din urmă de Huth, şi a rămas singur cu Kasper Schmeichel. Portarul s-a prăbuşit la picioarele spaniolului, dar tehnicul mijlocaş iberic a săltat mingea peste danez şi a urmat apoi inevitabilul contact între cei doi. Arbitrul italian Orsato a dictat corect penalty pentru Sevilla şi cartonaş galben lui Schmeichel, iar englezii erau disperaţi. Nu era însă cazul! Fiul legendarului portar al lui Manchester United, care a fost în tribunele lui King Power Stadium pentru a-şi susţine băiatul, a ghicit execuţia lui Steven N'Zonzi şi a salvat-o pe Leicester, la fel ca şi în tur.
La Sevilla, gazdele au avut de asemenea penalty, în minutul 14, dar Kasper a apărat şi atunci execuţia lui Coreea, ţinând scorul strâns. Fără aceste două intervenţii senzaţionale cel mai probabil discutam acum despre Sevilla calificată şi Leicester eliminată. Pentru noi, asta nu e bine! Urmează România - Danemarca, la Cluj, pe 26 martie, şi Schmeichel e anunţat titular. Marea problemă va fi la penalty-uri, unde noi nu stăm bine deloc. Lipseşte principalul executant, Bogdan Stancu, iar despre catastrofa lui Nicuşor Stanciu din prelungirile meciului cu Muntenegru, nu cred că mai are rost să vorbim!