Şi-au învăţat copiii fotbal!

Ultima actualizare:

    Kasper a apărat două penalty-uri în dubla manşă cu SevillaFoto: Guliver/ Getty Images
Kasper a apărat două penalty-uri în dubla manşă cu SevillaFoto: Guliver/ Getty Images

Se spune că aşchia nu sare departe de trunchi, dar această expresie n-are nicio acoperire în fotbal, unde se întâmpla total invers. Exemplele de foşti mari jucători ai căror fii au ajuns la acelaşi nivel pot fi numărate pe degete. Iată cinci nume care în ciuda bunăstării financiare aceştia au găsit motivaţia şi pasiunea necesare sacrificiului pentru performanţă!

Răzvan, infestat de Steaua lui Rădoi. Petre Marin n-a fost un gigant la nivel european, dar are 500 de meciuri în Liga 1 şi 9 selecţii la echipa naţională. A jucat la Steaua în perioada 2004-2010, una dintre cele mai prolifice pentru roş-albaştrii după 1990, iar puştiul său îl însoţea mereu la antrenamente. A prins la vârsta perfectă semifinala Cupei UEFA, din 2006, dar şi participările din Liga Campionilor, iar virusul i-a intrat în corp. Acum, Răzvan este la Standard Liege, deja mult peste ce a jucat vreodată Petre Marin, care n-a părăsit niciodată Liga 1.

simeon stalpnicul png

Ianis, obligat de genă. Fiul lui Gică Hagi este unul dintre puştii care merită cel mai mult respect pentru parcursul său. Cu numele „Regelui” atârnându-i greu pe spate şi fără grija zilei de mâine, Ianis a găsit totuşi o modalitate să exceleze şi pare să aibă propriul drum. E la Fiorentina, unde se aşteaptă să prindă tot mai multă greutate şi reprezintă un exemplu pentru fii legendelor acestui sport, care n-au fost în stare să continue tradiţia de familie, deşi gena i-ar fi obligat.

Chiesa e tradiţie în Toscana


    Federico  ChiesaFoto: Guliver/ Getty Images
Federico ChiesaFoto: Guliver/ Getty Images

Fiorentina nu are un singur fiu de legendă în actualul lot, ci doi. Pe lângă Ianis Hagi, la toscani mai este legitimat şi Federico Chiesa, numeni altul decât odrasla foarte talentată a marelui Enrico Chiesa, fostul atacant al ­Sampdoriei, Parmei şi Fiorentinei în cele mai glorioase momente ale acestor echipe. Spre deosebire de român, italianul în vârstă de 19 ani are deja 10 meciuri şi un gol în tricoul „viola” şi ameninţă să-l depăşească pe tatăl său.

Simeone, mai tare decât tatăl?


    Giovanni  SimeoneFoto: Guliver/ Getty Images
Giovanni SimeoneFoto: Guliver/ Getty Images

Singurul fiu de mare fotbalist de la Maldini încoace care pare să-şi pună în umbră părintele este Giovanni Simeone, băiatul lui Diego Simeone. Atacantul lui Genoa, produs de academia lui River Plate, are deja 18 meciuri şi 7 goluri în acest sezon de Serie A şi doar 21 de ani în spate. Antrenorul lui Atletico Madrid şi-a pregătit fiul în regim spartan şi Giovanni e deja în atenţia marilor cluburi din Italia şi nu numai.

Schmeichel, nume de legendă în Anglia


    Peter SchmeichelFoto: Guliver/ Getty Images
Peter SchmeichelFoto: Guliver/ Getty Images

Leicester a şocat Europa sezonul trecut, când a câştigat titlul în Premier League deşi nimeni nu-i dădea nici o şansă. Poarta „vulpilor” a fost apărată în toate cele 38 de etape de Kasper, fiul lui Peter Schmeichel, legenda daneză a lui Manchester United. Din fericire, se pare că acesta seamănă cu tatăl nu doar la înfăţişare, ci şi la calităţile fotbalistice, Ranieri fiind extrem de mulţumit de el pe tot parcursul campionatului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net