ŞOC la Rapid. Moraru a reuşit schimbarea Adminstratorului Judiciar. Cristina Andronache a fost exclusă chiar din UNPIR

Ultima actualizare:

    Avocatul a pierdut lupta internă cu noul patron al giuleştenilor, dar şi cu cei din breasla sa
Avocatul a pierdut lupta internă cu noul patron al giuleştenilor, dar şi cu cei din breasla sa

De când a venit în club, patronul Valerii Moraru a pornit o adevărată cruciadă împotriva Administratorului Judiciar al Rapidului, Cristina Andronache, şi a oamenilor alături de care aceasta conducea echipa. Basarabeanul a reuşit să scape treptat de preşedintele Nicolae Manea, de ofiţerul de presă, Lucian Ionescu şi de antrenorul Ionel Ganea, dar marea miză rămânea tot înlăturarea avocatului.

Moraru şi ai lui au făcut împotriva Cristinei Andronache nenumărate plângeri şi cereri către Tribunalul Bucureşti pentru schimbarea acesteia din funcţie şi numirea unui alt administrator judiciar, agreat de patronat. Iniţiativa acestora s-a soldat până la urmă cu o victorie nesperată, Cristina Andronache fiind azi nu doar demisă de la Rapid, ci şi exclusă din Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, UNPIR. Vestea a fost interpetată de către actuala conducere administrativă a clubului drept un real succes, totul reieşind dintr-un comunicat oficial al clubului. Rapid aşteaptă acum numirea unui nou administrator judiciar.

Comunicatul oficial emis de patronul Valerii Moraru şi administratorul special, Dragoş Frăţilă
Comunicatul oficial emis de patronul Valerii Moraru şi administratorul special, Dragoş Frăţilă

Cristina Andronache a contestat decizia UNPIR, iar termenul de judecată a fost pe 26 septembrie
Cristina Andronache a contestat decizia UNPIR, iar termenul de judecată a fost pe 26 septembrie

Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România a menţinut decizia iniţială de excludere a Cristinei Andronache din UNPIR şi implicit de la Rapid
Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România a menţinut decizia iniţială de excludere a Cristinei Andronache din UNPIR şi implicit de la Rapid

Cristina Andronache a fost primul administartor judiciar al Rapidului, avocatul participând decisiv la trecerea planului de reorganizare şi menţinerea echipei pe linia de plutire în ultimii doi ani. Aceasta a fost însă acuzată de multe neregului de către noul patron al Rapidului, căruia nu i-a acceptat o serie de propuneri aparent dubioase cu privire la finanţarea clubului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net