Specialistul Unai Emery. Antrenorul basc a câștigat pentru a 4-a oară trofeul
Creditată cu șansa a doua în finala ediției 2020/2021 a Ligii Europa, formația Villarreal a cucerit trofeul după ce s-a impus la loviturile de departajare (12-11) în fața favoritei Manchester United. Aflat la a 5-a finală în această competiție, Unai Emery (49 de ani) a triumfat pentru a patra oară, precedentele sale reușite datând din 2014, 2015 și 2016, când antrena pe FC Sevilla.Născut în Țara Bascilor, la Fontarrabie, în 1971, într-o familie cu trecut în fotbal, Unai Emery a jucat ca mijlocaș între 1990 și 2005, la echipe precum Real Sociedad, Toledo sau Leganes. Ca antrenor a debutat în 2004, la Lorca Deportiva. A trecut mai apoi pe la Almeria (2006-2008), Valencia (2008-2012), Spartak Moscova (2012), FC Sevilla (2013-2016), Paris Saint-Germain (2016-2018) și Arsenal Londra (2018/2019). La Villarreal, Emery a fost numit în 2020.După acest nou succes, tehnicianul basc a subliniat faptul că ai săi jucători nu au exersat în mod special executarea loviturilor de la 11 metri. "Secretul este munca. Jucătorii au arătat o frumoasă mentalitate în decursul competiţiei şi în finală. Am reuşit să rezistăm împotriva unui adversar bun, să înscriem când am putut şi să terminăm mai bine decât ei. Loviturile de departajate nu reprezintă atât de mult o loterie. Trebuie să ai un cap sigur în momentul de maximă presiune al execuţiei, iar jucătorii au fost fabuloşi. Încerc să le ofer tot ceea ce le permite să lucreze mai bine şi să-şi cunoască adversarul, lucruri care să-i facă să crească în adversitate. Trebuie să răspunzi întotdeauna prezent în faţa circumstanţelor. În acest sezon, nu am lucrat la penalty-uri (n.r. - la antrenamente), dar jucătorii au fost fabuloşi. Este uimitor şi minunat că toată lumea a înscris. Este o mândrie pentru Villarreal, pentru preşedintele său, pentru proiectul său", a declarat Emery. De partea cealaltă, Ole Gunnar Solksjaer a subliniat că un an fără trofeu câștigat nu poate fi socotit a fi unul de succes. "Ne-am descurcat bine în acest an competițional. Începutul a fost dificil. Nu am avut pre-sezon şi am pierdut trei din primele şase meciuri. Am tras tare în campionat. Poate am atins vârful de formă mai devreme decât am crezut şi am ajuns într-o finală. Dar trebuie să câştigi finala pentru a face un an bun. Acum nu este momentul să arătăm cu degetul spre ceea ce aş fi făcut altfel. Dar când termini fără trofeu nu ai făcut totul bine. Ne apropiem din ce în ce mai mult şi mai bine. Am fost la un şut de un trofeu şi de o noapte bună. Trebuie să avem dorinţa de a ne întoarce anul viitor şi de a ne îmbunătăţi evoluția. Singura cale de a obţine trofee este să munceşti mai mult şi mai bine", a declarat tehnicianul norvegian.Fără să fie spectaculoasă, finala de la Gdansk s-a încheiat la egalitate, 1-1, după 120 de minute de joc. United a dominat confruntarea, teritorial, însă fără să fie periculoasă. Spaniolii au deschis scorul prin golgheterul Gerard Moreno (min. 29), iar englezii au egalat prin Cavani (min. 55). La loviturile de departajare, diferența a fost făcută de portari. În timp ce Rulli a transformat cu un șut puternic, De Gea nu l-a putut învinge pe omologul său. Au concretizat loviturile G. Moreno, Raba, Alcacer, A. Moreno, Parejo, Moi Gomez, Albiol, Coquelin, Gaspar, Torres şi Rulli (Villarreal), respectiv Mata, Telles, Fernandes, Rashford, Cavani, Fred, James, Shaw, Tuanzebe şi Lindelof (Manchester United).