Steaua - Dinamo, întreruptă de fani. Doi "câini" au intrat pe teren

Ultima actualizare:

    Un exibiţionist a vrut neapărat să se vadă la televizor. A reuşit, dar pentru că a întrerupt FCSB - Dinamo va plăti scumpFoto Click!
Un exibiţionist a vrut neapărat să se vadă la televizor. A reuşit, dar pentru că a întrerupt FCSB - Dinamo va plăti scumpFoto Click!

Tensiunile n-au lipsit nici la acest derby, în ciuda redenumirii roş-albaştrilor care se aştepta să golească meciul de emoţie. Din păcate, n-a fost doar atmosferă pozitivă, ci şi indiscplină şi probleme de securitate.

În minutul 12, imediat după ce Alibec a deschis scorul, un spectator a coborât din peluza unde se aflau suporterii lui Dinamo şi, profitând de lipsa de reacţie a forţelor de ordine, a pătruns pe gazon. Din fericire, n-a fost agresiv, intenţia lui fiind doar aceea de a confisca balonul. A făcut-o pentru scurt timp, stewarzii scoţându-l repede afară din incintă. Când s-a încercat însă reluzarea partidei, un alt fan a pătruns în sprint pe teren, iar oamenii de la securitate l-au placat ca la rugby.

Pentru faptul că meciul nu s-a jucat timp de trei minute, cei doi vor lua amenzi grele şi vor fi probabil interzişi o eprioadă pe stadioane.


    Un al doilea suporter a intrat pe teren în minutul 12, iar forţele de ordine n-au mai intervenit de această dată cu mănuşiFoto Click!
Un al doilea suporter a intrat pe teren în minutul 12, iar forţele de ordine n-au mai intervenit de această dată cu mănuşiFoto Click!


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania senegal jpg
Campionatul Mondial 2026 jpg
UTA Arad FCSB (Sportpictures) jpg
Ungaria Romania, handbal feminin (Sportpictures) jpeg
Diego Maradona (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net