”Tata Puiu” și-a pus cenușă-n cap: ”Ne cerem scuze!”
Egalul rușinos al naționalei cu Finalda, din ultimul meci de pe teren propriu din campania de calificare la europeanul din Franța, i-a determinat pe suporterii prezenți pe Arena Națională să-i ceară demisia selecționerului Anghel Iordănescu.
”Tata Puiu” a fost huiduit de peste 40.000 de oameni în repriza a doua a meciului cu Finlanda, dar și la finalul jocului, atunci când fanii iau cerut demisia.
Selecționerul Anghel Iordănescu a ținut să-și ceară iertare în fața suporterilor pentru prestația echipei, dar le-a și cerut fanilor să fie încrezători că ”tricolorii„ pot ajunge la turneul final de anul viitor.
”Eu cred că a fost o reacţie firească a suporterilor, am greşit, i-am dezamăgit. Sunt convins că suporterii vor rămâne la înălţime, poate noi nu am fost în această seară (n.r. - joi seară) la înălţimea lor. Ne cerem scuze pentru ceea ce s-a întâmplat şi suntem convinşi că putem obţine calificarea. Înainte de final a fost un moment greu pentru banca tehnică. Convingerea mea este că în acest meci ne-a lipsit finalizarea. Înainte de startul acestei campanii toţi ne gândeam că această calificare poate fi obţinută. Acum însă stăm doar la mâna noastră, trebuie să nu mai facem greşelile de azi. Pe de altă parte cred însă că grupa a fost extrem de echilibrată", a spus Iordănescu.
Anghel Iordănescu a precizat că pe "tricolori" greşelile din defensivă ar fi putut să îi coste enorm.
"Am făcut o primă repriză bună, am arătat un spirit ofensiv. Echipa a jucat bine, cu presing sus, ne-am creat multe ocazii bune de a marca, dar nu am reuşit să ne concentrăm la finalizare din nou, să înscriem golul pe care îl meritam. Dacă acel gol pica, situaţia ar fi fost cu totul alta. Repriza a doua nu a mai fost atât de bună din punct de vedere al organizării, apoi am primit acel gol şi am pierdut controlul. Poate era nedrept să pierdem acest joc, greşelile din defensivă puteau să ne coste enorm. E un moment greu pentru fotbalul românesc, dar cred că putem obţine calificarea, cred că putem câştiga în Feroe", a adăugat selecţionerul.