Umiliţi iar în Gruia / Cfr Cluj – Concordia 2:4

Umiliţi iar în Gruia / Cfr Cluj – Concordia 2:4

Ultima actualizare:

La golul trei marcat de Chiajna, Adi Rocha se afla în ofsaid, dar arbitrul asistent nu a ridicat fanionul de la margine, iar reuşita a fost astfel validată.

La începutul celei de-a doua reprize, specta­torii i-au aplaudat pe jucătorii Concordiei, în timp ce favoriţii au fost fluieraţi copios.

„Cred că a fost un joc slab în prima repriză. N-am contat deloc, băieţii parcă dormeau pe ei. Am luat 11 goluri în patru partide şi aici este problema. Andone a lucrat foarte bine toată săptămâna, nu pot să am reproşuri decât la adresa jucătorilor. Acest eşec a relansat campionatul", a afirmat Iuliu Mureşan, preşedintele lui CFR Cluj.

„Îmi pare rău că nu am reuşit să mai marcăm un gol, am avut destule situaţii. Probabil că nu ne gândeam la acest rezultat, dar am pregătit meciul ca să câştigăm", a spus ­Laurenţiu ­­­Reghe­­campf, tehnicianul Concordiei Chiajna.

Gigi Becali a fost impresionat de victoria celor de la Chiajna cu CFR Cluj, dar a lăsat de înţeles că, în etapa precedentă, jucătorii de la Concordia au lăsat-o mai moale la eşecul cu Dinamo, scor 1-3.

„Chiajna joacă un fotbal frumos. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Dinamo, cred că a prins o zi slabă. S-a întâmplat o chestie neprevăzută.

Nu vreau să spun eu acum, că se supără finul. I-am dat tele­fon atunci lui Reghe şi i-am zis să joace şi cu noi cu Mihalcea pe teren.

Fără Dos Santos şi fără Adi ­Rocha, aşa să joace cu Steaua", a dezvăluit patronul Stelei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Spania campioana mondiala jpg
Milei geaca norocoasa jpg
Anglia a cucerit medaliile de bronz jpg
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
image
image