Un gol de 20 de milioane €!

Ultima actualizare:

Cu multe emoţii, Ioan Andone şi-a văzut visul cu ochii: va antrena în grupele celei mai importante competiţii europene intercluburi.

Cu o tactică ruptă parcă din lecţia predată de România la turneul final al Campionatului Mondial din 1994, românii s-au lăsat dominaţi şi au „muşcat" letal pe contraatac. Dacă în partida tur Sougou a fost cel care a adus victoria, acum rolul de salvator a fost preluat de grecul Kapetanos. Cu obişnuita sa lovitură de cap din careu, fostul stelist a deschis scorul în minutul 20.

A fost singurul gol al partidei, un gol de 20 de milioane de euro, suma pe care clujenii şi-au asigurat-o prin simpla prezenţă în grupe. O calificare meritată, o calificare care ne menţine în lumea bună a fotbalului şi care o consacră pe CFR Cluj drept echipa deceniului în fotbalul românesc.

CFR se întăreşte pentru grupe. Patronul campioanei, CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat azi că până la începutul fazei grupelor la echipă vor mai veni doi.trei jucători pe posturile considerate deficitare.

Obiecitivul clujenilor pentru acest sezon este calificarea în primăvara europeană. Elveţienii au ratat un penalty. Vedeta lui FC Basel, Frei, ar fi putut aduce egalarea în ultimele minute ale primei reprie, dar a ratat cu nonşalanţă o lovitură de la 11 m.

El a trimis în minutul 43 peste poartă din penalty-ul acordat după un fault al portarului Felgueiras asupra unui atacant advers.

A treia calificare în grupele Ligii. Clujenii au obţinut aseară a treia calificare în grupelke Ligii Campionilor, egalând astfel recordul deţinut de Steaua. Primul meci din Liga Campionilor pentru români va avea loc la 18 sau 19 septembrie.

Azi se stabilesc grupele. Tragerea la sorţi a grupelor Ligii campioniulor va avea loc în această după-amiază, cu începere de la ora 18. 45. Ceremonia va fi transmisă în direct la TVR 2. CFR Cluj va fi în urna a patra.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image