Valeriu Iftime: ”Dacă nu se joacă fotbal, echipa moare”
Criza provocată de coronavirus le provoacă frisoane fotbaliștilor, dar și patronilor de echipe. Unul dintre aceștia, Valeriu Iftime, de la FC Botoșani, a făcut predicții negre referitoare la viitorul echipei sale, în cazul în care activitatea nu se va relua.
”Nu am făcut nicio modificare. Eu sper să jucăm la finalul lunii mai, sau în iunie. Acum toată lumea e disperată. Eu cred că lucrurile se vor conjuga cu întreaga societate. În momentul ăsta nu poți să spui nimic. E o chestie reală, că prea au luat-o razna prețurile în fotbal. Sunt convins că fotbalul nu va muri, cum nu va muri societatea, dar poate așezați pe alte repere financiare. Dacă nu se va juca, e clar că ne vom așeza la masă, vom negocia și salarii și tot, dacă vom primi bani de la televiziune mai puțini, e clar că vom avea o mare problemă. Dacă nu se joacă fotbal, echipa moare. Eu aș vrea să mă concentrez acum pe ceea ce vrea Guvernul, să stăm izolați. Sunt niște bani pe care statul îi va da la un moment dat și noi vom apela la ei, chiar dacă vor fi multe hârtii de făcut. Trebuie să înțeleagă că se poate trăi și pe 3.000, nu doar cu 30.000. Eu sper ca în mai să se poată juca”, a declarat Valeriu Iftime la Digi Sport.