Vătăjelu, în top cinci vânzări din 2016

Ultima actualizare:

    Vătăjelu juca la  Craiova din 2014  şi ajunsese  căpitanul echipei
Vătăjelu juca la Craiova din 2014 şi ajunsese căpitanul echipei

Liga 1 este o pepinieră tot mai prost văzută în Europa, dar încă mai exportăm câte ceva. 2016 a fost destul de sărac, tot Steaua salvându-ne până la urmă imaginea. Când nu mai speram la nimic, în ultimele zile ale acestui an, CS U Craiova a dat lovitura, deşi suma nu este exorbitantă.

Bogdan Vătăjelu a fost unul dintre cei mai constanţi jucători ai Ligii 1, atât în sezonul trecut, cât şi în primele 21 de etape ale celui în curs. Deşi Christoph Daum a adus la lotul naţional o serie de noi tineri, fundaşul stânga în vârstă de 23 de ani al Craiovei n-a fost printre favoriţi. Vătăjelu şi-a văzut însă de treabă şi a ajuns repede unul dintre cele mai valoroase produse ale oltenilor. Obiectivul lui, dar şi al clubului, a fost tot timpul vânzarea în străinătate. Fotbalistul îşi dorea asta pentru că juca în Bănie pe 2.000 de euro pe lună, salariu cu care a rămas din liga secundă, iar CS U pentru a face profit. Vătăjelu a fost adus în 2014 de la Metalul Reşiţa în schimbul a 250.000 de euro, adică un adevărat chilipir. Ieri, Sparta Praga a acceptat să plătească oltenilor de aproximativ şase ori această sumă, adică 1,3 milioane de euro, după ce Vătăjelu a trecut cu brio testele medicale susţinute într-o clinică din Praga. 

Este singurul român din campionatul Cehiei

Potul primit de Craiova e al patrulea ca valoare încasat în 2016 de vreun club din România de la unul din străinătate. Steaua ocupă primele trei locuri în acest clasament, după ce a luat de la Anderlecht opt milioane de euro pe Stanciu şi trei milioane de euro pe Chipciu, dar şi 1,4 milioane de euro de la PAOK Salonic, pentru Fernando Varela. Al cincilea cel mai scump transfer dinspre România, spre exterior, e cel al lui Miha Mevlja, plecat însă de la Dinamo la Rostov pentru doar 700.000 de euro. Chiar şi aşa, a fost însă mult mai bine decât anul trecut! 

Cea mai tare vânzare din 2015 a fost cea a lui Cristi Tănase, dat de Steaua la Tianjin Teda pentru un milion de euro. La Praga, Vătăjelu va fi coleg cu fostul jucător al Astrei, Kehinde Fatai, care era în lot şi în vară, când Sparta a jucat contra Stelei în preliminariile Ligii Campionilor. Cei doi vor viaţă grea în duelul pentru titlu cu liderul, Viktoria Plzen, fosta adversară a giurgiuvenilor în grupele Ligii Europa având patru puncte faţă de Sparta, care e pe locul trei, sub concitadina Slavia.

Tănase, transfer intern pe mai mulţi bani


    Florin Tănase  s-a accidentat  în toamnă
Florin Tănase s-a accidentat în toamnă

Craiova e fericită cu cei 1,3 milioane de euro obţinuţi uşor de la cehi, dar nu poate să exulte prea mult. O fi Vătăjelu cea mai scumpă vânzare din scurta istorie a lui CS U, dar în ultimul an s-a făcut şi pe plan intern un transfer mai tare decât al fundaşului stânga. Florin Tănase, una dintre perlele create de Hagi la Viitorul, a plecat la Steaua pentru 1,5 milioane de euro, sumă cu 200.000 de euro mai mare decât cea plătită pe oltean.

Top 5 vânzări ale anului în străinătate

Nicuşor Stanciu    Steaua    Anderlecht    8 milioane de euro

Alexandru Chipciu    Steaua    Anderlecht    3 milioane de euro

Fernando Varela    Steaua    PAOK Salonic    1,4 milioane de euro

Bogdan Vătăjelu    CS U Craiova    Sparta Praga    1,3 milioane de euro

Miha Mevlja    Dinamo    FK Rostov    700.000 de euro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Aryna Sabalenka si Iga Swiatek (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Costel Galca (Sportpictures) jpg
Scoala de fotbal rapid   SOS Satele Copiilor jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Getty Images) jpg
Dinamo FCSB (Sportpictures) jpg
ianis hagi facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net