«Veteranul» Pancu, încă un an la Rapid

Ultima actualizare:

    Daniel Pancu a scris istorie  la Rapid FOTO: Sportpictures.eu
Daniel Pancu a scris istorie la Rapid FOTO: Sportpictures.eu

Giuleştenii au anunţat că cinci jucători, printre care şi idolul galeriei, Daniel Pancu, vor evolua şi-n sezonul viitor, chiar dacă echipa a ajuns în liga a II-a.

Daniel Pancu a anunţat la finalul sezonului trecut că se va retrage, însă acum, la aproape 38 de ani, vrea să mai activeze un sezon. Simbolul Rapidului are ca obiectiv promovarea Rapidului în Liga I.

Anunţul care îi bucură pe toţi suporterii echipei de sub Podul Grant a fost făcut ieri de către conducerea clubului chiar pe pagina oficială de Facebook. “Deşi s-a vorbit despre împrumutul lui la Zimbru Chişinău, echipă condusă de fiul lui Valerii Moraru, Rui Miguel va rămâne în Giuleşti în sezonul viitor. Mijlocaşul portughez, venit în vara trecută de la Pacos Ferreira, a jucat în sezonul trecut de 12 ori pentru Rapid, nereuşind să înscrie”. Apoi, vestea cea mare: “Sigure sunt rămânerile lui Nicolae Vasile, Ricardo Alves, Andrei Cerlincă, iar şansele ca Daniel Pancu să evolueze şi în sezonul viitor sunt extrem de mari, acesta fiind convins de conducerea Rapidului să mai joace încă un an”.

Interesant e că în vară, după retrogradarea echipei, Pancu dorea să-şi agaţe ghetele în cui, iar conducerea dorea să-i organizeze un meci de retragere. Totuşi, după câteva tratative recente, “Pancone”, care va -împlini 38 de ani în august, va mai îmbrăca tricoul vişiniu încă un an. De asemenea, sunt şanse ca portarul Virgil Drăghia să rămână şi el încă un an la club, în timp ce mijlocaşii Mădălin Martin şi Alexandru Dan şi-au reziliat contractele. Giuleştenii vor începe pregătirile pentru noul sezon, în care vor încerca să promoveze în prima ligă, în două săptămâni.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image