VIDEO Cupa Confederaţiilor: Neymar a făcut spectacol în meciul Braziliei cu Italia!

Ultima actualizare:

    Neymar, cel mai talentat tânăr jucător brazilian
Neymar, cel mai talentat tânăr jucător brazilian

Cel mai aşteptat meci de până acum de la Cupa Confederaţiilor, Brazilia - Italia (4-2), l-a scos la rampă încă o dată pe Neymar. "Selecao" a câştigat derby-ul grupei A, a cărui miză era evitarea Spaniei în semifinale.

În martie, la Geneva, Italia şi Brazilia se întâlniseră într-un amical, încheiat nedecis, 2-2, după ce sud.americanii aveau 2-0 la pauză!

Echipa lui Scolari a plecat ca din puşcă, Neymar a irosit o ocazie în primul minut, apoi italienii s-au trezit şi au început să blocheze mai bine culoarele spre poarta lui Buffon. Fără De Rossi, suspendat, şi fără Pirlo, accidentat, "squadra azzurra" a mai pierdut doi jucători în prima jumătate de oră, pe Montolivo şi Abate, ambii accidentaţi.  David Luiz a plecat şi el înainte de pauză la cabine (34), tot din cauza unei accidentări, dar, din fericire pentru gruparea "Selecao", înlocuitorul său, Dante, a fost la locul potrivit, la momentul potrivit.

În prelungirile unei prime reprize în care gazdele au mai avut o singură ocazie, prin acelaşi Neymar, fundaşul lui Bayern a punctat cu capul, după o lovitură liberă respinsă destul de prost de Buffon. Un gol însă din ofsaid, însă doar o mostră a arbitrajului extrem de slab din partea unui central din Uzbekistan.

Partea secundă a meritat toţi banii, cu două goluri de senzaţie. După ce Italia a replicat tot cu un gol "din nimic", cum a fost şi cel al lui Dante. Degajare lungă Buffon, deviere cu călcâiul senzaţională a lui Balotelli, iar rezerva Giaccherini scapă singur şi-l învinge pe Julio Cesar (51)!

"Azzurrii" nu s-au bucurat prea mult, pentru că Neymar şi-a respectat blazonul cu încă un gol de senzaţie, de data aceasta din lovitură liberă (55).

Brazilia a făcut 3-1 prin Fred, după o pasă lungă a lui Marcelo (66). Italienii nu s-au predat şi şi-au arătat calitate la fazele fixe. După un corner, Chiellini a redus din diferenţă (70), deşi cu o fracţiune de secundă centralul dictase penalty la Balotelli, apoi italienii au nimerit transversala, tot după o lovitură de colţ.

"Selecao" a trăit cu emoţii finalul, dar Fred a reuşit "dubla" şi a închis meciul, scor 4-2. Brazilia încheie pe primul loc în grupa A şi scapă de întâlnirea din semifinale cu Spania, unde a trimis-o pe Italia. Rejucarea "finalei Europeanului din 2012 nu sună prea bine pentru "azzurri", care au încasat şapte goluri în două meciuri la Cupa Confederaţiilor.

În celălalt meci al grupei A, disputat tot aseară, dar unul fără miză, ambele echipe fiind eliminate deja din competiţie, Mexic a învins Japonia cu 2-1 (J.Hernandez 54, 66 / Okazaki 86).

Azi se dispută ultima etapă şi în cea de-a doua grupă (B): Nigeria - Spania (TVR 1) şi Uruguay - Tahiti, ambele de la ora 22.00.

Spania nu mai poate pierde poziţia de lider (6 puncte din două meciuri), iar locul secund, şi întâlnirea cu Brazilia în semifinale, este rezervat Uruguayului. "Celeştii" au trei puncte după două partide, ca şi Nigeria, dar dau piept în ultimul meci cu amatorii din Polinezia Franceză.

Miercuri şi joi au loc semifinalele, iar duminică cele două finale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net