Ce urmează pentru România: naționala lui Lucescu joacă, marți, cu Slovacia

Ultima actualizare:

Echipa națională de fotbal a României are câteva zile „să se scuture” de „gustul” eșecului și ratării calificării la Campionatul Mondial de fotbal, selecționata lui Mircea Lucescu (80 de ani) urmând să dispute un meci amical, marți, de la 21.45, la Slovacia, care la rândul său o să vadă turneul final de acasă, după ce a fost învinsă de Kosovo cu 4-3. Kosovarii își joacă, astfel, șansa pentru prima prezență din istoria naționalei lor la Campionatul Mondial.

Echipa națională de fotbal a României va disputa un amical (FOTO: Sportpictures)
Echipa națională de fotbal a României va disputa un amical (FOTO: Sportpictures)

România şi Slovacia s-au întâlnit ultima dată la EURO 2024, când partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, ambele naţionale reuşind, la momentul acela, să se califice în optimi, cu „tricolorii” de pe primul loc în grupă. Anterior, cele două mai disputaseră trei meciuri amicale, în 2013, 2005 şi 2001, interesant fiind că absolut toate meciurile s-au încheiat la egalitate: 1-1, 2-2, respectiv 0-0.

Duelurile* din finala barajului pentru CM 2026

Kosovo-Turcia
Suedia-Polonia
Bosnia și Herțegovina-Italia
Cehia-Danemarca
*meciurile sunt programate, marți, 31 martie, prima națională fiind gazdă

Rezultatele de joi, din meciurile* de baraj pentru CM2026

Turcia-România: 1-0
Cehia-Irlanda: 3-2 (după penalty-uri)
Danemarca-Macedonia: 4-0 
Italia-Irlanda de Nord: 2-0
Polonia-Albania: 2-1
Slovacia-Kosovo: 3-4
Țara Galilor-Bosnia și Herțegovina: 1-2
Ucraina-Suedia: 1-3
*echipele învinse în semifinalele barajului vor disputa meciuri amicale, joi, pe 31 martie

Cine s-a calificat, până acum, la Mondial

Campionatul Mondial din vară se va disputa în Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii, în perioada 11 iunie-19 iulie 2026, campioană en-titre fiind Argentina, după ce a câștigat al treilea titlu, la ediția din 2022. Pe lângă cele trei menționate la început, calificate automat în calitate de țări gazdă, își pregătesc debutul la Cupa Mondială Capul Verde, Curaçao, Iordania și Uzbekistan. Totodată, s-au mai calificat la Mondial Algeria, Africa de Sud, Anglia, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Coasta de Fildeș, Columbia, Coreea de Sud, Croația, Ecuador, Egipt, Elveția, Franța, Iordania, Iran, Japonia, Germania, Ghana, Haiti, Maroc, Noua Zeelandă, Norvegia, Olanda, Panama, Paraguay, Portugalia, Qatar, Scoția, Senegal, Spania, Tunisia, Uruguay și Uzbekistan.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Turcia Romania, baraj CM 2026 (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Tanase alaturi de autorul golului turcilor jpg
Mircea Lucesc, Turcia Romania (Sportpictures) jpg
Turcia Romania (Sportpictures) 2 jpg
Mircea Lucescu si Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
simona halep jpg
Ianis Hagi (Facebook, Echipa nationala a Romaniei) jpg
image
image