Cristi Chivu, reușită uriașă în Serie A: Parma a învins Juventus
Sub conducerea lui Cristi Chivu, Parma FC a consemnat un nou rezultat important în Serie A, învingând, miercuri, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Juventus Torino, în etapa a XXXIII-a din Serie A.

Cristi Chivu a preferat să nu îl folosească pe Dennis Man (26 de ani) în primul 11 cu Juventus Torino. Parma a marcat, în minutul 45+1, prin Mateo Pellegrini şi a reuşit să ţină de rezultat până la final, obţinând prima victorie după şapte etape, din care ultimele cinci au fost meciuri egale. În cele din urmă, Man a intrat pe teren, în minutul 75. Pellegrini este un jucător care se bucură de încrederea lui Chivu, fotbalistul de 23 de ani comentând relația pe care o are cu antrenorul român. „Suntem o echipă tânără și Chivu încearcă mereu să ne țină în priză, personalitatea lui este neprețuită în vestiar”, a povestit într-un interviu atacantul argentinian, cotat la o valoare de 3,5 milioane de euro, potrivit Tranfermarkt.
„Mulți nu au înțeles decizia Parmei de a-i încredința conducerea echipei lui Chivu”
„Parma a avut dreptate, în ciuda contestatarilor: neexperimentatul Chivu a ridicat echipa”, au titrat jurnaliștii TuttoMercatoWeb, evidențiind modul în care Chivu a transformat Parma și fiind convinși că, în cazul în care antrenorul român s-ar fi aflat pe banca tehnicăă încă de la începutul sezonului, gruparea nu s-ar mai fi luptat acum pentru evitarea retrogradării. „După ce Fabio Pecchia a fost demis, mulți nu au înțeles decizia Parmei de a-i încredința conducerea echipei lui Cristian Chivu: o echipă nou-promovată, care se chinuia să obțină rezultate și care lupta pentru evitarea retrogradării, pusă în mâinile unui antrenor care, până atunci, pregătise doar echipe de tineret, putea părea un pariu riscant. Poate chiar a fost. Dar, acum, președintele Krause și întreaga conducere par să fi avut dreptate. Victoria, de aseară, împotriva lui Juventus aduce o gură de aer și o doză bună de liniște în perspectiva ultimelor cinci partide, cu zona retrogradării aflată, acum, la șase puncte distanță. Trei puncte care vin după prestațiile excelente contra lui Inter și a Fiorentinei, ce reflectă bine creșterea echipei sub comanda lui Chivu, care, să ne amintim, a ajuns pe Tardini, după experiențe ca antrenor exclusiv la echipele de juniori ale lui Inter. Per total, mandatul său, care durează de opt meciuri, a adus până acum două victorii importante împotriva Bolognei și a lui Juventus, o singură înfrângere împotriva lui Udinese și cinci remize cu Torino, Inter, Fiorentina, Monza și Verona. În total, 11 puncte acumulate, cu o medie de 1,38 pe meci. Proiectată pe cele 38 de etape ale campionatului, această medie ar însemna 52,4 puncte: mult mai mult decât o simplă salvare, obținută în ultima clipă”, au scris italienii. Chivu a preluat echipa după mijlocul lunii februarie, având o înțelegere valabilă până în vara lui 2026, obiectivul principal fiind acela de rămânere în primul eșalon italian de fotbal. Gruparea este pe locul 15 din cele 20 posibile, la șase puncte de prima poziție care duce în Serie B.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!