Dembélé, reușită istorică în cariera sa: francezul a cucerit Balonul de Aur
Evenimentul momentului din „sportul rege” a avut loc, luni seară, în Franța, la Paris, fiind premianți cei mai buni oameni din fotbalul mondial. Personajul principal a fost Ousmane Dembélé (28 de ani), care a câștigat Balonul de Aur, ediția 2025, francezul legitimat la Paris Saint-Germain fiind la primul astfel de trofeu în cariera sa.

„Sunt foarte fericit că am primit trofeul de la Ronaldinho! Îi mulțumesc clubului PSG, tuturor celor din club! Suntem o familie incredibilă, în frunte cu președintele clubului. Am o relație excelentă cu el. Le mulțumesc tututor starurilor de la PSG! Mi-au dat multă încredere. A fost extrem de important pentru carierea mea. Am coechipieri extraordinari. E un trofeu al echipei! Și Barcelona a avut un rol mare în cariera mea. Am jucat alături de Messi acolo. Nu a fost obiectivul meu să câștig Balonul de Aur, dar sunt foarte fericit. Am câștigat Liga Campionilor în premieră, am câștigat campionatul, acum a venit și acest trofeu și sunt foarte fericit. Vreau să îi mulțumesc și selecționerului, care mi-a dat încredere cu fiecare selecție la naționala Franței”, au fost cuvintele francezului.
Pe lângă Balonul de Aur decernat lui Dembélé, Lamine Yamal (18 ani), unul dintre cei mai bine cotați fotbaliști ai momentului și considerat, totodată, un tânăr de perspectivă, a fost din nou în centrul atenției, ibericul de la FC Barcelona primind trofeul Kopa, pentru cel mai bun jucător U21 al sezonului 2024/2025, pentru al doilea an consecutiv.
Luis Enrique, mesaj special pentru gala Balonului de Aur
Titlul de cel mai bun antrenor al sezonului i-a revenit lui Luis Enrique (55 de ani), tehnicianul lui PSG câștigând trofeul „Cruyff” în cadrul evenimentului din capitala Franței. „Vreau să le transmit și un mesaj jucătorilor. E frumos să primești trofee individuale, dar cea mai importantă e recunoașterea fanilor. Felicitări tuturor jucătorilor”, a spus Enrique, într-un scurt video înregistrat anterior, antrenorul spaniol fiind absent de la gală, pentru că la ora evenimentului avea meci împotriva lui Olympique Marseille, în Ligue 1, aceasta impunându-se cu 1-0. Deși perdantă în partida din eșalonul francez, PSG a fost desemnat cel mai bun club din fotbalul masculin, în vreme ce portarul italianul Gianluigi Donnarumma (26 de ani, PSG, apoi Manchester City) au câştigat trofeul „Iaşin”.
Echipa spaniolă Real Madrid nu a trimis o delegaţie la ceremonia de decernare a Balonului de Aur, după ce, sezonul trecut, spaniolii au boicotat ceremonia, oficialii fiind nemulţumiţi de încoronarea lui Rodri (Manchester City) în detrimentul jucătorului lor, Vinícius Jr. (25 de ani).
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































