Franța, semifinale la Mondial. Mbappé și Dembélé o fac să viseze la titlu
Franța este prima echipă care reușește să se califice la semifinalele de la Campionatul Mondial, după ce a învins, joi, cu 2-0, echipa națională din Maroc. Selecționata lui Didier Deschamps (57 de ani) consemnează, astfel, a treia prezență consecutivă în penultimul act al competiției. Pentru un loc în finală, Franţa își va măsura forțele cu învingătoarea partidei dintre Spania şi Belgia.

Selecționata franceză și-a arătat intențiile, încă din startul meciului disputat în Statele Unite ale Americii, la Boston, unde Kylian Mbappé (27 de ani) și coechipierii săi și-a încercat norocul în mai mult rânduri la poarta adversă. Primul moment în care marocanii au tremurat, însă, cu adevărat, s-a petrecut când Noussair Mazraoui (28 de ani) l-a faultat în careu pe Mbappé şi a fost dictat penalty. Executarea lui a fost tergiversată și cele trei minute de așteptare l-au destabilizat pe Mbappé, care a șutat slab, fără a pune probleme portarului marocan Yassine Bounou (35 de ani), iar cele două echipe au intrat, până la urmă, la pauză cu scor „alb”.
Emoții pentru Mbappé: a părăsit timpuriu suprafața de joc, după un contact dur
Partea secundă a jocului a arătat o Franța mult „montată”, iar în minutul 60, Mbappé a reușit, în sfârșit, să deschidă scorul, ca numai șase minute mai târziu, Ousmane Dembélé (29 de ani) să marcheze și el și Franța să se califice în penultimul act. Finalul de meci l-a prins pe Mbappé la marginea terenului, selecționerul Deschamps alegând să nu riște și francezul să părăsească suprafața de joc, în minutul 77, după un contact mai dur cu adversarii.
„Este întotdeauna un moment foarte frumos. Este o etapă importantă pentru echipă şi, pentru cei mai experimentaţi jucători, este a treia semifinală. În acest moment, nu am nicio preferinţă în ceea ce priveşte viitorul nostru adversar, fie că este Spania sau Belgia. Mă gândesc mai ales la recuperare. Avem încredere în noi, dar mai avem multe de dovedit dacă vrem să fim consideraţi o echipă aproape invincibilă”, a declarat Mbappé, care este golgheter al turneului final, alături de Lionel Messi (39 de ani), cu câte opt reuşite fiecare. „Nu am executat bine. E complicat, pentru că a fost multă confuzie cu verificarea video. Am făcut o combinaţie cu Ousmane, care mi-a pasat mingea. Apoi, mi-a spus că s-ar putea să nu fie penalty şi că trebuie să aşteptăm decizia. Mi-am pierdut concentrarea. Mi-am imaginat multe scenarii pentru a rămâne concentrat, înainte de a executa un penalty, dar niciodată pe acesta. Va trebui să mă adaptez”, a explicat Mbappé momentul delicat din prima repriză, când a ratat lovitura de la 11 metri.
Selecționerul Deschamps a egalat recordul celor mai multe meciuri la un Mondial
Partida a fost una cu însemnătate pentru Deschamps, care a ajuns al cel de-al 25-lea său meci la turneele finale de Cupă Mondială, egalând astfel recordul deţinut de germanul Helmut Schön - după ce a devenit, la acest turneu, antrenorul cu cele mai multe victorii în competiție. Pe deoparte, Schön a condus formaţia vest-germană la ediţiile 1966, 1970 şi 1974, în timp ce Deschamps a adunat cele 25 de meciuri la turneele finale din 2014, 2018, 2022 şi 2026. „Podiumul” este completat de brazilianul Carlos Alberto Parreira, care a condus echipa ţării sale în 23 de dueluri.
„Sunt trei calificări consecutive, e bine. Pare logic şi firesc, dar trebuie să reuşim până la final. Evident, am jucători extraordinari, altfel nu am fi ajuns aici. A fost complicat, penalty-ul, ocaziile pe care nu le-am concretizat... Când e vorba de Kylian, nicio grijă, el nu se îndoieşte niciodată! E grozav, suntem acolo unde ne-am dorit să fim. O să ne recuperăm bine şi vom vedea cu cine ne vom confrunta”, a spus Deschamps, al cărui mandat se va încheia, după CM2026, adăugând: „Bucuria din ochii francezilor? Particularitatea sportului şi, mai ales, a fotbalului, care este un sport popular, este aceea de a crea emoţii şi de a le împărtăşi. Îmi imaginez că în Franţa există multă fervoare şi pasiune”.
Programul din sferturile de finală la CM 2026
10 iulie, 22.00: Spania-Belgia
12 iulie, 00.00: Norvegia-Anglia
12 iulie, 04.00: Argentina-Elveția
Campionatul Mondial de fotbal e găzduit de Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii, lupta pentru marele trofeu fiind programată pe 19 iulie, Argentina lui Messi încercând să-și apere Cupa Mondială, cucerită la ediția trecută.


































