Neymar, pe picior de plecare? Unde se crede că poate ajunge brazilianul
Proaspăt revenit pe terenul de joc, după ce mai bine de un an accidentările i-au dat mari bătăi de cap, Neymar ar putea fi la răscruce de drumuri - în contextul în care contractul său cu Al-Hilal se apropie de final, înțelegerea expirând în luna iunie, anul viitor, zvonurile îl plasează pe Neymar din nou la Santos FC.
Dincolo de variantele unui transfer în Statele Unite ale Americii şi la Inter Miami, Brazilia rămâne o variantă probabilă pentru etapa curentă din cariera lui Neymar. Într-un interviu acordat postului de radio brazilian Jovem Pan, Osvaldo Nico, vicepreşedintele consiliului de administraţie al Santos, s-a arătat ferm convins că Neymar se va întoarce la Santos, în vară.„Neymar va veni la Santos. În iunie. Aceasta este discuţia pe care o avem”, a declarat oficialul.
Înainte de a face marele pas în fotbalul din Europa şi la Barça, în 2013, Neymar a jucat mai mult de 200 de meciuri pentru Santos, inclusiv câştigarea Copa Libertadores, în 2011.
Face parte din totul celor mai bine plătiți fotbaliști din lume
„Mă simt bine, dar este atât de greu! Am încă o echipă bună, sunt atât de fericit. M-am întors!”, a declarat Neymar, vizibil epuizat, dar fericit, după meciul revenirii. „Mă bucur să simt din nou acest sentiment. Emoțiile din stomac sunt întotdeauna minunate. Multe bucurie, astăzi, pentru că m-am întors. Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne protejeze”, a mai transmis Neymar pe Instagram.
Neymar, care a ajuns la Al Hilal de la Paris Saint-Germain, în vara lui 2023, pentru 90 de milioane de euro, a jucat doar șase meciuri de la sosirea sa la Al-Hilal, înscriind o dată și oferind trei pase decisive. Chiar și așa, Neymar face parte din topul celor mai bine plătiți jucători de pe Planetă, acolo unde ocupă un loc de podium, trei, câștigând nu mai puțin de 101 milioane de euro.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!