Răzvan Cociş a ajuns şerif în Chicago
Tot mai mulţi jucători au ales în ultima perioadă Asia, banii chinezilor şi cei ai arabilor fiind foarte tentanţi. Răzvan Cociş s-a orientat însă către Vest şi s-a dus în SUA, ţară la fel de exotică fotbalistic, dar unde măcar este protagonist.
Mijlocaşul în vârstă de 32 de ani a semnat în 2014 cu Chicago Fire, un transfer de neînţeles la acea vreme. În primul sezon n-a prins decât 10 meciuri la americani şi o plecare părea iminentă. În actualul campionat, rolul lui Cociş la trupa din Illinois a devenit însă unul principal, antrenorul canadian punându-l căpitan de echipă.
Astfel, jucătorul nostru evoluează constant în MLS, unde se duelează cu jucători ca Steven Gerrard, Andreea Pirlo, David Villa sau Kaka. Are deja 12 meciuri în acest sezon, iar în ultimul, din Cupă, a reuşit s-o învingă pe Orlando City, echipa unde este legitimat starul brazilian trecut pe la AC Milan şi Real Madrid. De la începutul stagiunii, Cociş a marcat o singură dată, dar în egalul de lux, scor 2-2, obţinut pe terenul lui New York City, echipa lui Villa şi Pirlo.În urmă cu o săptămână, Cociş a mai repurtat un succes personal, acesta obţinând celebrul green-card, permisul de muncă şi rezidenţă permanentă în SUA. Prin asta şi-a ajutat şi clubul, eliberând un loc de străin în lotul lui Chicago.Românul cu 50 de selecţii la naţională câştigă în MLS un salariu de aproximativ 500.000 de euro pe an. Acesta a mai evoluat în carieră la „U” Cluj, Şerif Tiraspol, Poli Timişoara, Lokomotiv Moscova, Al Nassr, Karpati Lvov, Hoverla Uzhhorod şi FC Rostov, având în palmares trei titluri în Moldova şi o Cupă a Rusiei.
E ultimul în Conferinţa de Est
Campionatul din SUA are un format total diferit faţă de cel european. MLS este împărţită în două conferinţe, Est şi Vest, fiecare formată din câte 10 echipe. Primele două din fiecare serie se califică în sferturile campionatului, unde li se alătură alte patru echipe rezultate dintr-un play-off al locurilor 3-6. În Major Soccer League nimeni nu retrogradează, din fericire pentru Cociş şi Chicago Fire, care ocupă ultimul loc în Conferinţa de Est. Estul este condus în acest moment de DC United, iar Vestul de FC Dallas.