Actrițe românce care au mărturisit că au fost victimele hărțuirilor sexuale din sistem

Asemenea situațiilor tensionate de la Hollywood, în urma cărora mai multe celebrități au ieșit public pentru a reclama abuzurile din sistem, se pare că nici România nu a fost ferită de astfel de incidente în domeniul artistic, de-a lungul timpului. Iată actrițele românce care au vorbit despre hărțuire sexuală!

Actrițe românce care au mărturisit că au fost victimele hărțuirilor sexuale din sistem Foto: Colaj
Actrițe românce care au mărturisit că au fost victimele hărțuirilor sexuale din sistem Foto: Colaj

Dacă la nivel internațional acest tip declarații și mărturisiri delicate sunt luate în serios (vezi cazul Harvey Weinstein), ajungându-se și la procese în instanță și condamnări, se pare că România mai are de lucrat și la acest capitol. Un moment total neașteptat a avut loc de curând, pe scena Premiilor Gopo, eveniment organizat marţi seară, 3 mai, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Actriţa Viorica Vodă a dezvăluit atunci că a fost supusă în trecut hărțuirii sexuale, atât în industria filmului, cât şi în cea a teatrului, pe când avea doar 25 de ani, după ce a jucat în pelicula „Filantropica”, a lui Nae Caranfil.

Viorica Vodă, mărturiile abuzului din trecut, pe scena Premiilor Gopo

Vedeta, acum în vârstă de 45 de ani, a povestit cum a avut nevoie de ani de terapie pentru a da uitării acele momente grele în care a fost abuzată, care au venit la pachet odată cu „expunerea” sa, după ce a jucat rolul Dianei Dobrovicescu, o tânăra blondă „fatală”. Cu toate acestea, Viorica Vodă a ales să nu ofere nume.

Nu eram pregătită pentru tot ce a însemnat expunere şi consecinţele expunerii. Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărţuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulţi directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul, atât de credibilă am fost.

(..) Spun asta pentru că simt acum, la 45 de ani, fiind mamă a doi copii şi mai ales a unei fete care este aici în sală şi are exact vârsta acestui film, 20 de ani (..) când va fi la început şi îşi va construi o carieră, să aibă curaj, să nu-i fie ruşine.

Atunci când va fi într-o lume a bărbaţilor sau a femeilor care, din educaţie sau lipsa de educaţie, nu îndrăznesc să spună. Noi nu am avut. Toată generaţia noastră a crescut cu ruşine, cu pudoare”, a declarat Viorica Vodă. 

Deși surprinzătoare și cu un impact pe măsură, declarațiile actriței nu au fost însă tratate cu seriozitatea impusă de acest moment de destăinuire. Amintim că nici regizorul Nae Caranfil, nici restul actorilor care au făcut parte din distribuție nu au comentat pe marginea subiectului, deși s-au aflat pe scenă în acele clipe. Unii dintre ei a făcut chiar glume. Marius Vizante a completat din spate spunând „Dar filmul reușit, totuși.”

Ulterior, actrița Katia Pascariu s-a arătat revoltată de lipsa de „reacție” a celor prezenți, fiind, de altfel, și singura care a dorit să reitereze discuția și să îi acorde importanță.

Viorica Vodă, motivul pentru care a tăcut până în prezent. Povestea hărțuirii

Într-o societate patriarhală în care victima ajunge, de cele mai multe ori, să fie condamnată sau luată în derâdere, cei care au „puterea” în astfel de domenii scapă basma curată, dat fiind faptul că cei agresați nu au curajul să își spună povestea, din teama de a nu fi arătați cu degetul.

Aceasta este și situația Vioricăi Vodă, care a explicat de ce a păstrat tăcerea în toți acești ani. „Nu ești pregătită la 20 de ani, picată din fundul Moldovei, o pudoare în care era rușine să .. Eu vin dintr-o societate extrem de conservatoare (..)”, a explicat actrița, care ulterior a vorbit și despre unul dintre momentele hărțuirii sexuale.

Viorica a dezvăluit că un regizor „care avea o vârstă destul de respectabilă”, dar al cărui nume nu l-a dezvăluit, i-a cerut, la un moment dat, pentru un rol într-un serial, să îl sune personal, în timpul nopții. Ulterior, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, bărbatul s-a răzbunat și a forțat-o pe actriță rămână fără sutien, într-o scenă din film, lucru pe care nu îl stabiliseră în prealabil. Când a văzut că refuză, acesta a decis să îi smulgă personal obiectul de lenjerie intimă.

„Nu l-am sunat. Filmarea a fost destul de dificilă (..) La un moment dat, regizorul respectiv mi-a cerut să renunț la sutien. N-am vrut să fac treaba asta pentru că nu am fost pregătită, nu discutasem.

Lucrurile astea se discută înainte. Am reacționat destul de ... cum să spun, așa, de .. nepregătită, dar cu tact și eleganță. A început să urle, efectiv. M-a jignit verbal față de toată echipa. Nu pot să redau scena.

M-a ridicat pur și simplu și mi-a smuls sutienul de pe mine. Deci, când spun, mi-a smuls sutienul și mi-a cerut să am o scenă erotică. M-am blocat, am început să plâng. Tremuram, visceral, deci efectiv tremuram, plângeam cu sughițuri și i-am spus dar nu aveți dreptul să puneți mâna pe mine..”, a povestit actrița, la PRO TV.

Citește și: Viorica Vodă, confesiune teribilă, la Premiile Gopo: «Am făcut psihoterapie pentru hărţuirea sexuală din sistem»

Dana rogoz a vorbit la rândul său despre hărțuirea care are loc în domeniul lor de activitate

La scurt timp de la mărturiile Vioricăi Vodă, actrița Dana Rogoz a publicat un mesaj de solidaritate cu colega ei de breaslă, prin care a taxat reacțiile venite din partea celor prezenți în cadrul evenimentului.

Dana a susținut că, la rândul ei, a încercat să deschidă subiectul și să tragă un semnal de alarmă cu privire la abuzurile care se practică în acest domeniu de activitate, cu ani în urmă, însă și încercarea sa a fost privită cu aceeași indiferență ca în cazul Vioricăi Vodă.

,,Am încercat și eu atunci să vorbesc despre hărțuire și am avut parte de tot felul de reacții de care, din păcate, a avut parte și Viorica aseară și, ce am constatat cu tristețe și aseară, este că noi nu știm să primim o astfel de veste și evident avem o fugă față de emoția asta nasoală, pe care o astfel de mărturisire o stârnește în noi.", a dezvăluit Dana Rogoz.

,,Din păcate, ceea ce s-a întâmplat aseară a fost o încercare de a ieși din acel moment și atunci au existat o serie de...să zicem, stângăcii, ale unora și comentarii deplasate, acele glumițe care vor să detensioneze, dar care fac foarte mult rău, pentru că pun victima într-o poziție inconfortabilă și oprește un lanț mai lung al acestor dezvăluiri.", a mai adăugat actrița.

Dana Rogoz a ținut să precizeze că prin intermediul filmului „Mo”, regizat de soțul ei, Radu Dragomir, în 2019, s-a dorit tocmai abordarea aceastei teme dificile a hărțuirii sexuale, prin care a trecut la rândul său.

Cum a experimentat Dana Rogoz hărțuirea sexuală

„Au trecut mulți ani până am aflat că ridicatul fustei pe stradă, pusul mâinii pe fund sau sâni, claxonatul, fluieratul, frecatul de tine în autobuz, sunt tot forme ale hărțuirii sexuale în România.

Eram toate atât de obișnuite cu ele în perioada liceului sau a facultății, încât nici nu știam că putem să le încadrăm la "hărțuire", și nici nu ne plângeam de ele. Simțeam de multe ori furia și frustrarea că nu mă pot feri de ele, că nu am cum să le evit și nici să le opresc.

Nu știam să pun limite, nu fusesem învățată. Am simțit și frica din plin și o mai simt uneori, când merg noaptea singură pe stradă. Și am simțit, culmea, și că e vina mea că mi se întâmplă parte din aceste lucruri: că poate era mai bine dacă nu purtam tocuri sau fustă, că poate era mai bine dacă nu alegeam să plec singură de la petrecere, ci însoțită, etc. Toate aceste gânduri țin de mentalitatea unei societăți în care am crescut. Și da, sper că lucrurile să se schimbe.”, dezvăluia Dana, în urmă cu ceva ani.

Ioana Bugarin a povestit, la rândul ei, experiențe similare

Actrița Ioana Bugarin a dezvăluit, la rândul său, mai multe povești care au ca subiect central hărțuirea sexuală în acest domeniu de activitate, incluzându-se și pe sine.

Mai multe actrițe, din păcate, am trecut prin atingeri neplăcute, comentarii nepotrivite. Îmi amintesc și acum că erau colegi și veneau și îmi puneu mâna pe după spate și toată mâna ajungea pe sânul meu, eram o puștoaică timidă care nu stia cum să se mai tragă. Din care am ajuns să joc un film din care trebuia sa ies și regizorul mi-a spus: tu știi că eu fac filmul asta doar ca să te văd goală?”, a spus ea.

Ioana Bugarin Foto: Getty Images
Ioana Bugarin Foto: Getty Images

Reacția lui Tudor Chirilă

Mai multe nume cunoscute din industrie și numai s-au alăturat acestui demers și și-au exprimat sprijinul. Printre aceștia se numără și Tudor Chirilă, care a dezvăluit chiar cazul unei colege, de la Facultatea de Teatru și Film, care a trecut printr-o experiență similară. 

Poate că e un moment bun să vorbim despre facultățile de teatru în care profesorii de actorie fac avansuri studentelor sau în care profesori titulari la catedră se ocupă cu <pregătirea> pentru facultate.

Poate ar fi momentul să vorbim și despre stigmatizarea studentelor care refuză să se dezbrace complet la clasă în virtutea unor exerciții de <actorie> care chipurile au rolul de a dezinhiba. (Cunosc un caz real a cărui poveste am aflat-o direct de la victima care într-un final a reușit să schimbe școala)

Da’ probabil că ne-ar pune pe toți la punct una care așteaptă un Ferrari de la vânătorul vieții ei, mașină pentru care el va fi scutit de rușinoasele drumuri la Mega Image.”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook, mulți crezând că ar face referire, prin ultimul paragraf, la declarațiile controversate ale Ilicăi Vandici.

Mircea Diaconu, criticat pentru declarațiile controversate

Deși un cor întreg de voci i-au luat apărarea Vioricăi Vodă, admiratorii cinematografiei române au fost contrariați să vadă că tocmai cel care i-a fost coleg în „Filantropica”, Mircea Diaconu, care a interpretat unul dintre rolurile principale, personajul său îndrăgostindu-se de cel al Vioricăi, a rămas inert. Mai mult decât atât, acesta a făcut o serie de declarații controversate, dând de înțeles că altele ar fi fost motivele actriței.

„Toată povestea asta cu Viorica Vodă de acum două seri a început în culise. Repet, noi nu ne-am văzut de 20 de ani. Ea era foarte enervată că, mă rog, are o vârstă și ea, și nu a fost angajată niciodată, a lucrat doar pe contracte întâmplătoare sau mai mici, ăsta a fost singurul ei rol mare, restul au fost mai mici, și nu are pensie.

Zicea că nu îi consideră nimeni anii de muncă, că nu poate intra în sistemul de pensii și că are copii, și că ce se face… Nu o mai angajează nimeni, asta era enervarea ei. Aici îi dau dreptate. Termină prea mulți tineri facultăți de artă, sunt prea mulți…

Sunt atâtea școli de artă, de actorie, e o aberație. Evident că nu găsesc loc de muncă, unde să îi bagi pe toți?! Aici avea perfectă dreptate și nu e singura care pățește așa ceva…”, a spus actorul.

Citește și: Semnele care-ți arată că ești hărțuit sexual. Cum te aperi și unde te poți adresa

De asemenea, acesta pare convins că declarațiile actriței despre hărțuirea sexuală țin de „moda de la Hollywood”, generalizând și concluzionând că „așa e breasla”. „Vorbim de hărțuire din clipa în care la Hollywood a fost un succes mondial. Eu știam că se numește amantlâc.”, a adăugat el.

AICI puteți afla în detaliu ce reprezintă hărțuirea sexuală, explicată de profesioniști din domeniul pshilogiei.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Imagini feerice de la Castelul Savarsin (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alina Sorescu si Alexandru Ciucu prima aparitie in doi dupa zvonul ca divorteaza 1 jpg
florin piersic si angela similea jpg
loredana mihai bendeac colaj instagram jpg
banner Adina Halas png
Andreea Marin la 50 de ani   captură Instagram ședință foto Alex Gâlmeanu jpg
5 cristi minculescu jpg jpeg
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
banner tata denisa manelista png
image
actualitate.net
image
actualitate.net