Andi Moisescu, dezvăluiri neașteptate despre Nadia Comăneci: „Ne-a fost greu să ne apropiem prea mult de ea”. Ce a observat la filmări
Andi Moisescu a vorbit despre experiența de a împărți masa juriului Românii au talent cu Nadia Comăneci, noua sa colegă din emisiunea de la PRO TV. Prezentatorul a dezvăluit cum a decurs prima întâlnire în platoul de filmare, ce l-a impresionat cel mai mult la fosta mare gimnastă și de ce prezența acesteia schimbă complet dinamica show-ului. Deși o cunoștea deja din alte contexte, juratul mărturisește că primele ore petrecute împreună i-au amplificat considerabil admirația pentru legenda sportului românesc.

Venirea Nadiei Comăneci în juriul Românii au talent reprezintă una dintre cele mai importante noutăți ale noului sezon. Iar primele impresii ale colegilor săi par să confirme că fosta campioană olimpică va aduce o perspectivă aparte în emisiune.
Andi Moisescu a povestit, într-un interviu pentru Viva!, că atmosfera de la filmări este una extraordinară și că Nadia s-a integrat în echipă cu o naturalețe surprinzătoare. Mai mult, juratul spune că experiența de a o avea alături la masa juriului l-a făcut să o privească și cu mai multă admirație decât înainte.
Andi Moisescu, impresionat de Nadia Comăneci la Românii au talent: „Admirația mea pentru Nadia după primele ore de filmare este ori 10”
Deși o mai întâlnise pe Nadia Comăneci la diverse evenimente, în campanii și pe scene comune, Andi Moisescu spune că participarea la același proiect de televiziune i-a oferit ocazia să o descopere într-o ipostază diferită.
Juratul este convins că telespectatorii vor avea parte de o surpriză atunci când o vor vedea pe fosta gimnastă în noul sezon. Nu doar performanțele care au consacrat-o o definesc, ci și personalitatea, naturalețea și felul în care interacționează cu cei din jur.
„Atmosfera la filmări este senzațională pentru că Nadia e senzațională! Ea este mult mai mult decât își imaginează oamenii pentru că nu au avut ocazia să o vadă într-o astfel de postură, cum este la Românii au talent. O să fie o surpriză pentru toți. Eu și colegii mei suntem dintre cei care o văd înainte să apară la TV (zâmbește). Încerc să găsesc cuvântul potrivit pentru ea… Pentru mine este extrem de onorant să fiu la aceeași masă cu ea și admirația mea pentru Nadia după primele ore de filmare este ori 10.
Când o s-o vedeți, o să înțelegeți, se schimbă total datele problemei. Eu am avut ocazia s-o mai întâlnesc în niște campanii, ne-am văzut și pe aceleași scene, am mai făcut interviuri. Încă un detaliu: ea a intrat în povestea asta atât de bine și atât de repede, încât zici că este la al zecelea sezon de Românii au talent. Nu se va simți că e nouă în echipă. Este incredibilă! De aia ea e cine e! Noi, ceilalți din juriu, simțim dimensiunea Nadiei', ne-a declarat Andi Moisescu.
Cum a decurs prima zi de filmări cu Nadia Comăneci. Ce l-a surprins cel mai mult pe Andi Moisescu
Dincolo de integrarea rapidă în echipă, Andi Moisescu a vorbit și despre emoțiile pe care le-au avut membrii juriului la începutul filmărilor. Pentru ei, întâlnirea cu Nadia în această nouă formulă a venit cu un respect aparte, având în vedere performanțele istorice ale sportivei.
Juratul recunoaște că, în primele momente, apropierea de marea campioană nu a fost tocmai ușoară. Cu toate acestea, dincolo de palmaresul impresionant, a descoperit un om modest, cu o atitudine care l-a cucerit.
Andi Moisescu consideră că performanța Nadiei Comăneci este imposibil de egalat în ceea ce privește locul pe care aceasta îl ocupă în istoria gimnasticii și a sportului mondial.
„În prima zi ne-a fost și foarte greu să ne apropiem prea mult de ea, pentru că ni se părea că nu se cuvine. Ce a făcut Nadia este unic în istoria omenirii, este irepetabil. Mie asta mi se pare cel mai tare, că oricine, presupunând prin absurd că va reuși cineva să-i egaleze recordurile, o să fie A DOUA PERSOANĂ din istoria omenirii. Prima va rămâne forever Nadia.
Dar ea este un om modest și pentru că modestia vine odată cu măreția. Și cu educația! Se văd și anii de acasă, anii de antrenament. Chiar o întrebam acum câteva zile despre Béla Károlyi și vorbea așa frumos despre el. Zicea: „Nu era dur decât când încercam noi să chiulim sau să facem prostii'. Atât de frumos vorbește despre toți oamenii cu care a interacționat de-a lungul vremii! Sunt realmente cucerit”, a mai adăugat Andi Moisescu.
Prin urmare, Nadia Comăneci nu a reușit doar să își impresioneze noii colegi prin reputația construită în sport, ci și prin felul în care s-a făcut remarcată încă de la primele filmări. Iar dacă reacția lui Andi Moisescu este un indiciu, prezența legendarei gimnaste promite să fie unul dintre punctele de atracție ale noului sezon Românii au talent.



































